16:34 • POLITICĂ
Care sunt prioritățile legislative ale PNL, în sesiunea de toamnă
Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL, a anunţat luni priorităţile legislative ale Grupului liberal de la Camera Deputaţilor în sesiunea de toamnă, care va debuta la începutul lunii septembrie.
Din cele zece ”priorități legislative”, în primul rând este menționată neimpozitarea pensiilor cu valoare până la 3.000 de lei.
În postarea pe pagina Facebook a PNL , deputatul Andronache menționează aceste priorități pentru perioada septembrie-decembrie 2024.
Prioritățile legislative:
- Neimpozitarea pensiilor cu valoarea până la 3000 lei
- Eliminarea dublei impozitări a acumulărilor la Pilonul II de pensii
- Amendamentul liberal – fără creșteri de taxe și impozite sau impozite/ taxe noi în legea bugetului de stat pentru 2025
- Menținerea cotei unice pentru o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a propunerii legislative liberale, aflate în procedură parlamentară
- Sprijinirea studenților care studiază în străinătate și se întorc în țară
- Eliminarea publicității la jocurile de noroc
- Măsuri de sprijin pentru profesiile liberale
- Înăsprirea legislației penale pentru protejarea copiilor față de abuzurile celor care îi au în grijă
- Adoptarea priorităților legislative ale deputaților și senatorilor din grupurile parlamentare PNL cât și prioritățile miniștrilor liberali (de exemplu legea referitoare la taxele de timbru, cea referitoare la notarii publici sau cea referitoare la consilierii de probațiune)
- Măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor europene
- Programul Național de Redresare și Reziliență rămâne prioritate a Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților.
Liderul deputaților PNL subliniază că ”a vota împotriva acestor proiecte înseamnă a vota împotriv românilor”.