Care sunt trei substanțe ce pot combate celulele îmbătrânite, responsabile pentru Alzheimer sau cancer

Publicat: 18 iun. 2023, 22:00, de Florentin Lucaniuc, în SOCIAL , ? cititori
Care sunt trei substanțe ce pot combate celulele îmbătrânite, responsabile pentru Alzheimer sau cancer

Inteligența artificială (AI) a pus umărul la descoperirea a trei substanțe care pot distruge celulele îmbătrânite. Algoritmul a analizat peste 4300 de compuși chimici și a identificat 21 de substanțe care ar putea combate celulele senescențe, adică celulele îmbătrânite care nu mai funcționează normal și care duc la apariția bolilor.

Aceste celule nu se mai multiplică, dar nu mor, ci continuă să elibereze substanțe care declanșează inflamația în corp.

Dintre cele 21 de substanțe selecționate de AI, cercetătorii au redus lista la trei – ginkgetin, oleandrin și periplocin – care au fost capabile să elimine celulele defecte fără să le afecteze pe cele normale, în testele realizate pe celule umane.

Inteligență artificială este folosită tot mai des în cercetările medicale pentru că poate analiză un volum uriaș de date, mult mai repede decât o pot face oamenii. Aceste analize de date pot ajută la stabilirea unor diagnosticuri și la găsirea unor tratamente noi pentru diferite afecțiuni.

Echipa condusă de cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh a declarat că tehnologia AI a redus de sute de ori timpul de căutare pentru substanțe cu efect senolitic.

Substanțele senolitice provoacă moartea celulelor senescente (îmbătrânite) și îmbunătățesc astfel sănătatea oamenilor.

„Acest studiu demonstrează că AI poate fi incredibil de eficient în a ne ajută să identificăm noi canditati pentru medicamente, în special în fazele timpurii ale descoperirii substanțelor și în cazul bolilor complexe”, a declarat medicul Diego Oyarzún, unul dintre co-autorii studiului.

Senescență celulară apare în cazul multor afecțiuni asociate cu îmbătrânirea, inclusiv probleme de vedere, osteoartrită, fibroză pulmonară, unele tipuri de cancer, boală Alzheimer sau ateroscleroza, o problema medicală în cazul căreia arterele sunt îngroșate.

Îmbătrânirea celulelor este un simptom al sistemului imunitar îmbătrânit

Se referă la un stadiu în ciclul de viață al celulelor și apare atunci când celulele nu mai pot crește și nu se mai pot replică, dar nici nu mor, așa cum ar fi normal atunci când ajung în acest stadiu.

În schimb, ele rămân active în corp și eliberează substanțe nocive care provoacă inflamație și afectează celulele sănătoase din jurul lor.

Printre cei trei compuși pe care cercetătorii i-au identificat cu ajutorul AI, oleandrina (extrasă din leandru, o plantă otrăvitoare) s-a dovedit mai eficientă decât glicozidele cardiotonice, cele mai eficiente medicamente senolitice cunoscute în prezent.

Toate cele trei substanțe identificate în cadrul studiului sunt compuși naturali, prezenți în plante medicinale.

„Aceste rezultate au fost obținute printr-o colaborare intensă între cercetători specializați în analizarea bazelor de date, chimiști și biologi”, a declarat Dr. Vanessa Smer-Barreto, co-autor.

SURSA