Carne de miel cu 12 lei/kg? Părerea ANSVSA despre aceste oferte
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/Cat-va-costa-carnea-de-miel-de-Paste-in-2023-Putini-romani-isi-vor-mai-permite-sa-o-cumpere.jpg)
Diverse anunțuri publicate pe internet în care crescătorii clandestini spun că vând carne de miel în viu cu prețuri incredibile, de 10 sau 12 lei kilogramul, au atras atenția autorităților. ANSVSA a transmis câteva sfaturi.
Mai sunt doar câteva săptămâni până la Paște, iar românii își fac lista de cumpărături pentru aceste sărbători. Ca în fiecare an, alimentul vedetă la masa de Paște este carnea de miel. Fie că este folosită pentru drob sau pentru friptură, carnea de miel se numără printre alimentele ce nu pot lipsi de pe masă cu această ocazie.
În acest context, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) lansează un avertisment. Inspectorii veterinari atenționează consumatorii cu privire la diverse anunțuri apărute pe internet.
Cei care aleg să cumpere carne de miel în viu cu 10-12 lei/kg își pun în pericol sănătatea. ANSVSA atenționează că aceste animale pot fi suspecte de boli și cel mai probabil crescătorii vor să scape de ele, arată Știrile Pro TV.
Fermierii autorizați spun că acest preț nu acoperă costurile de creștere. Totodată, cel mai probabil, mieii vânduți la astfel de prețuri nu au fost hrăniți corespunzător și pot fi suspecți de boli. ANSVSA amintește că sacrificarea acestora se poate face doar în centre autorizate, fiind nevoie de avizul medicilor.
De altfel, fermierii din România au fost afectați din cauza apariției focarelor de pesta micilor rumegătoare. Astfel, exportul mieilor vii din România în Uniunea Europeană a fost interzis. În luna martie a fost descoperit cel mai recent focar, conform vicepreședintelui ANSVSA, Ioan Oleleu.
Potrivit Comisiei Europene, interdicția ar trebui să iasă din vigoare în iunie 2025. Prin urmare, fermierii au scăzut prețul carcasei de miel, fiind mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut. În prezent, prețul este între 29 și 36 de lei, conform sursei citate.