Carnea din România, interzisă în Franța
Franța este blocată de protestele fermierilor care se apropie de Paris. Aceștia nu doar că blochează autostrăzile, ci au început să oprească camioanele cu alimente aduse din străinătate. Așa s-a întâmplat cu carnea venită din România sau cu legumele din Lituania, care au fost distruse, ba chiar s-a dat foc și la unele camioane.
Mai multe camioane cu marfă din România au căzut pradă furiei fermierilor francezi, care au descărcat carnea și au distrus-o. Jandarmii nu au intervenit în niciun fel, au povestit șoferii care s-au trezit în mijlocul protestatarilor. De frica fermierilor, șoferii aleg acum drumuri naționale și circulă mai mult noaptea. Din păcate, deși marfa este asigurată, este foarte posibil să nu fie acordate despăgubiri, deoarece ceea ce s-a petrecut în Franța este un gen de incident neacoperit de polițe.
Cel mai probabil era vorba de carne de pasăre, un sector în care România are un grad de autosuficiență de 150%, ceea ce ne și permite să ieșim la export.
Dacă românii au rămas fără carne, un lituanian a pățit-o și mai rău. Nu doar că i-a fost distrusă marfa – coriandru și ardei, ci agricultorii i-au dat foc și la camion.
Fermierii din Franța, cea mai mare putere agricolă din UE. susțin că nu vor renunța la proteste până când revendicările lor nu vor fi rezolvate. Ei au cerut, în principal, protecţie faţă de importurile ieftine, plângându-se de costurile în creştere şi de birocraţie.
Manifestațiile fermierilor, izbucnite în sud-vestul Franţei, au intrat în a doua săptămână, iar participanţii susţin că vor continua până când guvernul condus de premierul Gabriel Attal le satisface revendicările. Întâlnirea de vineri cu premierul nu i-a potolit pe fermieri, care merg mai departe cu protestul.
Acum, protestele se apropie de Paris printr-o acţiune de încetinire a traficului cu ajutorul tractoarelor, la vest de capitală.
Agricultorii sunt mobilizaţi de sindicatul majoritar FNSEA, de Confederaţia Rurală şi de Confederaţia Ţărănească, a treia formaţiune sindicală ca mărime, considerată de stânga.
FNSE cere „răspunsuri imediate privind remunerarea”, inclusiv un ajutor de urgenţă pentru sectoarele cele mai afectate de criză, iar pe termen lung, un demers mai amplu de reducere a normelor. Revendicările fermierilor sunt legate de marjele de profit ale distribuitorilor, pârloage, pesticide, la normele de mediu, autorizaţiile administrative sau preţul carburanţilor.
Europa întreagă a fost cuprinsă de protestele agricultorilor, care își manifestă nemulțumirile în Germania, Polonia, România și Bulgaria.