1.300 de metri de pangligă, 300 de lumânări și 10.000 de ornamente. Casa Albă, împodobită în plin Omicron! (VIDEO)
Deși SUA sunt îngrijorate de evoluția noii variante Covid Omicron, acest lucru nu înseamnă că americanii ignoră tradițiile de Crăciun. Casa Albă tocmai a fost împodobită cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar sarcina decorațiunilor de Crăciun i-a revenit lui Jill Biden, soția președintelui.
Tema aleasă de Casa Albă pentru decorațiunile de Crăciun este „Daruri din inimă” și, potrivit biroului Primei doamne, a fost nevoie de peste 1.300 de metri de pangligă, de 300 de lumânări și de 10.000 de ornamente pentru a împodobi reședința președintelui Statelor Unite.
În plus, au fost amplasați 41 de brazi în diverse încăperi ale Casei Albe. Dintre aceștia, unul împodobit în stil clasic a fost pus în Camera Roșie, un altul ce are pe ramurile sale poze cu familia Biden se află în Sala de mese de stat, în timp ce un brad cu ornamente mov și flori naturale se află în Camera Verde. Inaugurarea decorațiunilor a fost însoțită de un mini-recital susținut de trupa Marinei Americane. „Inspirate de actele de bunătate și de experiențele care ne-au însuflețit în acest an, încăperile decorate ale Casei Albe reflectă darurile din inimă ce ne unesc pe toți: credința, familia, prietenia, artele, învățarea, mulțumirea, serviciul, comunitatea, pacea și unitatea”, a scris Prima doamnă pe Twitter.