Casa de avocatură CMS România va închiria pentru 7 ani un etaj și jumătate din clădirea office One Tower
Casa de avocatură CMS România se va reloca în clădirea de birouri One Tower dezvoltată de One United Properties. CMS România va ocupa un etaj și jumătate pe o perioadă de închiriere de 7 ani.
One Tower este o clădire de birouri de clasă A, parte a proiectului multifuncțional One Floreasca City, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din zona centrală a Bucureștiului. Clădirea de birouri este una dintre primele construcții verzi din România și este situată într-o zonă exclusivistă a Bucureștiului, care oferă acces la numeroase facilități. Relocarea CMS România în One Tower se va face în primul trimestru al anului 2022.
„După 15 ani petrecuți în același sediu, decizia de a ne muta într-o clădire de birouri „verde” vine ca un demers natural în angajamentul nostru de a proteja mediul înconjurător și se aliniază cu strategia „future facing” și valorile CMS. Atuurile noului sediu sunt importante pentru noi și îi apreciem certificările de durabilitate superioară, eficiență energetică și localizarea excelentă. Noul sediu CMS România va dispune de mai multe săli de conferință, numeroase facilităţi în vederea organizării de evenimente cu clienții și partenerii noștri de afaceri, precum și proximitate şi flexibilitate în materie de conexiuni de transport. Credem că va fi spațiul ideal pentru echipa noastră de avocați și consultanți fiscali, atât din punct de vedere funcțional, cât și al confortului acestora”, comentează Horea Popescu, Managing Partner al CMS România.
Clădirea de birouri One Tower deține cea mai performantă pre-certificare LEED de pe piața românească, LEED v4 Core & Shell la nivel Platinum și este pregătită să fie certificată WELL HEALTH AND SAFETY. Aceasta oferă viitorilor chiriași, prin poziția sa excelentă, acces la parcuri, restaurante, cafenele și magazine din zona Floreasca.
Și alte companii își vor muta sediul la One Tower în această vară, inclusiv McCann Worldgroup România, compania de consultanță imobiliară CBRE, Sanador și grupul Element.