Casa Unirea vrea târguri și piețe volante în parcările hipermarketurilor
Casa de Comerț Agroalimentar Unirea negociază cu reprezentanții retailerilor pentru a le pune la dispoziție producătorilor spații din parcările hipermarketurilor pentru organizarea de Târguri și piețe volante la sfârșitul săptămânii.
La o lună de la reluarea activității, Casa de Comerț Agroalimentar Unirea are încheiate contracte-cadru cu peste 50 cooperative și producători agricoli care livrează fructe și legume, dar și produse de băcănie. Acestea sunt livrate, la acest moment, în trei mari rețele de retail, urmând ca în scurt timp să fie încheiate contracte cu alte două mari lanțuri de magazine.
În ultimele 30 de zie, au fost semnate contracte pentru livrarea a peste 140 de tone de produse agroalimentare obținute de producătorii români, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Este vorba de legume – fructe (cartofi alb si roșu, dovleac plăcintar, varza albă și roșie, morcov, ridichi negre și sfeclă roșie, prune uscate), precum și de produse de băcănie (dulceață de dovleac, dulceață de gutui, pastă de măceșe, fasole boabe în saramură).
Produsele ajung în lanțurile Carrefour, Metro și Penny, cu care Casa Unirea a încheiat parteneriate, urmând ca de săptămâna viitoare să înceapă livrările și în Kaufland și Profi.
“Livrările de produse agroalimentare către marile lanțuri de magazine din România vor continua în perioada următoare, reprezentanții Casei de Comerț Agroalimentar Unirea prezentând periodic oferta de produse obținute de fermierii și producătorii români, în beneficiul tuturor actorilor implicate”, arată reprezentanții MADR.
De asemenea, în vederea valorificării produselor locale pe lanțul scurt de aprovizionare, conducerea Casei Unirea a demarat o serie de discuții cu reprezentanții rețelelor de magazine locale. Un prim astfel de proiect de preluare a produselor obținute pe plan local de către magazinele din zonă va fi demarat în județul Cluj, astfel de parteneriate urmând a fi încheiate, treptat, la nivelul întregii țări.
De asemenea, conducerea Casei Unirea poartă discuții cu reprezentanții retailerilor pentru a le pune la dispoziție producătorilor spații din parcările hypermarketurilor pentru organizarea de târguri și piețe volante.
Citește și Mere, pere şi trei litri de ţuică, marea evaziune luată la ochi de inspectorii ANAF