Cât câștigă un poștaș în România
După ce Blocul Național Sindical (BNS) a atras atenția într-o conferință cu privire la faptul că aproape 60% dintre angajați ar fi plătiți cu salariul minim, Poșta Română s-a simțit datoare să dea detalii despre retribuția de poștaș.
Meseria de poștaș nu se află în topul preferințelor celor care își caută un loc de muncă, dar nici nu este de ignorat, dat fiind faptul că este vorba de un job la stat, ceea ce îi încântă pe unii. Și până la urmă, salariile nici nu sunt chiar așa de mici, pentru unii, cel puțin.
În ianuarie 2024, venitul mediu brut în Poşta Română era de 5.000 lei, susțin șefii Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), ceea ce înseamnă mai mult cu 49%, față de 2021, de exemplu.
”Cu privire la aceste intoxicări (atacurile BNR- n. red), Compania Națională “Poșta Română” face următoarele precizări (…). Toate drepturile salariale și de altă natură sunt protejate, acestea fiind achitate la timp. Managementul Companiei are în plan un amplu program de creșteri și reașezare a grilei salariale pe baze solide.
Compania Națională Poșta Română asigură distribuirea conform tuturor prevederilor legale a drepturilor sociale pentru toată populația României, iar o întârziere a acestora este exclusă, indiferent de interesele personale ale unor membri ai organizațiilor sindicale.
Toate proiectele de investiții derulate de către Poșta Română sunt în grafic, Planul de Management fiind respectat în integralitate. La acest moment, nu există în Poșta Română salariați care să încaseze venituri la nivelul salariului minim pe economie. În anul 2021 în Poșta Română, venitul mediu era de 3.350 lei brut, iar în luna ianuarie 2024 venitul mediu brut este de aproximativ 5.000 lei brut”, a transmis CNPR.
Ce susțin sindicaliștii cu privire la salariul de poștaș
Poșta a reacționat după ce Dumitru Costin, liderul BNS, a declarat într-o conferință de presă că salariul mediu în companie este foarte aproape de salariul minim brut pe țară. Costin susține că un număr mare de angajați ai societății au un nivel salarial apropiat de salariul minim brut pe țară.
”Din estimările noastre discutăm de aproape 60% din totalitatea angajaților care sunt plătiți pe salariul minim, indiferent de munca pe care o fac, pregătirea profesională si responsabilitățile pe care le au în companie.
Tendința este de a crește numărul de salariați plătiți pe salariul minim sau la un nivel extrem de scăzut în companie. Există riscul ca odată cu creșterea salariului minim la 1 iulie să contabilizăm în Poștă nu 60%, ci 80% din angajați plătiți la nivelul salariului minim”, a afirmat Dumitru Costin.
Mai trebuie precizat și faptul că sindicaliștii au cerut Direcției Naționale Anticorupție (DNA) să investigheze managementul ”defectuos” al conducerii de la Poștă.
În prezent, Poșta Română are peste 21.000 de salariați.