Cât costă cazarea la hotelurile lui Gică Hagi și Simona Halep de la mare
Gică Hagi și Simona Halep sunt două nume mari din sportul românesc care au investit sume importante în hoteluri de lux la malul Mării Negre. Chiar dacă prețurile sunt pe măsura faimei, cei doi nu duc deloc lipsă de clienți chiar și în această perioadă.
Gică Hagi deține hotelul Iaki din stațiunea Mamaia, preferat de mulți români care aleg să-și petreacă vacanțele pe malul Mării Negre. De Paște, hotelul a avut o ofertă specială pentru toți cei care au vrut să petreacă sărbătorile pascale la mare.
Pachetul a inclus mic dejun, cină și un program de divertisment, pe lângă o primire tradițională. Astfel, pentru perioada 3-6 mai 2024, prețul s-a ridicat la 3.060 de lei pentru o cameră de două persoane, cu mic dejun. Reprezentanții hotelului au mai precizat că plata se poate achita și cu tichete de vacanță.
Halep a preferat Mamaia Nord
La rândul ei, Simona Halep a investit câteva milioane bune de euro într-un hotel de lux din Mamaia Nord, aflat la doar câteva sute de metri de mare.
Este vorba de Lotus Studios, un complex de apartamente construit în sistem aparthotel, care include 20 de apartamente. Prețul pentru o noapte de cazare aici ajunge și la 1.000 de lei, fără mic dejun. Apartamentele dispun de living, dormitor, baie, bucătărie și balcon, care are circa 10 metri.
Proprietarii hotelului în acte sunt Simona Halep și fratele ei, care se ocupă practic de administrarea afacerii.