Cât costă cozonacul la nevasta lui Ciolacu?
Sărbătorile Pascale bat la ușă și în fiecare familie se fac liste întregi de cumpărături pentru masa de Paște. Cozonacul este nelipsit de pe mesele de sărbătoare, așadar este la mare căutare în această perioadă.
O singură afacere a familiei Ciolacu a mai rămas în picioare și aceea este o patiserie și cofetărie situată în Piața Centrală din Buzău. Dacă unii dintre noi ne așteptam ca prețurile să fie piperate la cofetăria deținută de soția celui de-al treilea om din stat, ei bine, lucrurile stau puțin diferit.
Orașul Buzău este într-o continuă degradare, locuri de muncă nu prea mai sunt, iar afacerile mici supraviețuiesc de pe o zi pe alta. Astfel, prețurile au fost menținute de familia Cilacu cu media de piață.
Soția liderului PSD Marcel Ciolacu deține de 29 de ani o firmă care activează în domeniul fabricării pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie.
Cozonac la 25 de lei
Fiind un oraș sărac, la vânzare au fost scoși doar cozonaci mici la prețul de 25 de lei kg. Majoritatea clienților care intră pe ușa afacerii deținută de familia Ciolacu sunt pensionari amărâți care își fac piața și cumpără un cozonac mic pentru a-l avea pe masa de Paște.
Deşi nu a avansat un procent în ceea ce priveşte scumpirea cozonacilor faţă de anul trecut, comercianții de pe piață au anunțat că preţul a fost ajustat cu indicele preţurilor la energie, gaze şi materie primă. Un cozonac de circa 700 de grame poate fi cumpărat în această perioadă cu circa 15-20 lei bucata, dar preţurile pot ajunge şi la 70-80 lei pe kilogram.
Prăjiturile precum amandinele sau eclerele sunt scoase la prețul de 7.50 lei, un preț pe care toate cofetăriile din Buzău îl mențin de ani buni pentru a nu-și pierde clienții fideli. Spre exemplu, în București, un ecler costă între 11 și 20 de lei. Pe de lată parte, torturile sunt scoase la vânzare cu 60 de lei kg.
Printre produsele populare pe care le are spre vânzarea cofetăria se numără și pasca cu brânză dulcea și stafide, la prețul de 5 lei.