Cât costă viața unui om? O fată de 21 de ani cere disperată ajutor
Mihaela Bîrgăoanu are doar 21 de ani și se luptă cu o boală cruntă: aplazie medulară. Singura șansă de supraviețuire a Mihaelei este transplantul medular. Din păcate, niciun apropiat al fetei nu este compatibil. Medicii români privesc, neputincioși, cum fata se stinge de la o zi la alta.
„Boala mea nu se tratează cu ceea ce fac acum și chiar avansează. Am toate riscurile de a face leucemie. Și eu vreau să mă bucur de viață, să fiu un om normal. Să-mi salvez viața, asta e dorința mea. Eu știu că împreună cu sprijinul vostru o să reușesc să trec peste această perioadă grea și să fiu învingătoare”, ne-a povestit Mihaela.
Salvarea fetei a venit, însă, din Turcia, unde Mihaelei i se dau șanse de vindecare de peste 95%. Mihaela a ajuns deja în Turcia, a început tratamentul, însă a trebuit să-l întrerupă, pentru că nu a mai avut bani ca să plătească facturile la spital. Tratamentul complet al Mihaelei costă aproximativ 68.000 de euro și mai are nevoie de circa 30.000 de euro. Acum cere disperată ajutor.
„Vreau să trăiesc! E un război greu cu multe încercări, dar vreau să lupt. Din Turcia a venit rezultatul la dosarul meu . Medicii mi-au dat speranțe mari. Dar suma pentru noi e foarte mare si peste puterile noastre. Va rugam din suflet să-mi fiți alături în lupta mea pentru a mă face bine. Suma e de 68.000 de euro. În această suma e inclus transplantul, medicamentele, spitalizarea și ale mele și ale donatorului. Vă rog din tot sufletul să mă ajutați să rămân în viață!”, spune Mihaela, în hohote de lacrimi.
Cum a aflat că suferă de această boală cruntă
Mihaela Bîrgăoanu locuiește în comuna Miroslăvești, județul Iași. De șase ani se luptă cu aplazia medulară, boala cumplită care se poate transforma oricând în leucemie. Singura șansă de vindecare a Mihaelei în spitalele din România ar fi fost transplantul de măduvă osoasă, dar membrii familiei nu au fost compatibili. Tot calvarul a început în anul 2017, când fata era la școală.
„Am început să acuz stări de rău și am mers la spital, de unde m-a trimis cu elicopterul către Iași. Aveam hemoglobina 1,5. Dar, după un timp, m-am făcut bine și n-am mai dat importanță bolii, până când mi s-a agravat și orice tratament aș lua nu îmi oprește evoluția, ba chiar agravându-se”, povestește, cu tristețe, Mihaela Bîrgăoanu.
Mihaela are doar 21 de ani. Are toată viața înainte. Haideți să o ajutăm să trăiască! Are toate șansele de supraviețuire!
Doamne ajută!
Cum putem să o ajutăm pe Mihaela
Daniela are nevoie de bani pentru a se interna din nou la spitalul din Turcia și pentru a-și continua tratamentul. Cei care vor să doneze o pot face direct pe platforma de donații www.fightforlife.ro cu cardul. De asemenea, mai puteți dona și prin următoarele metode și să specificați, la tranzacție, MIHAELA.
Revolut: 0740237968
Cont in Lei: RO 43 RNCB 0670150094790001, deschis la BCR
Cont in Euro: RO 86 RNCB 0670150094790003, deschis la BCR
Titular cont: Fight for Life Charity