Cât de eficient este vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 6 ani
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/01/WhatsApp-Image-2021-01-11-at-09.06.06.jpeg)
Pfizer anticipează că va publica datele unui studiu clinic privind eficacitatea vaccinării Covid-19 a copiilor cu vârste între 6 luni şi 6 ani la sfârşitul lui octombrie, potrivit Reuters.
Datele despre vaccinul Covid pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani vor veni mult mai devreme, a spus directorul general al producătorului american de medicamente, Albert Bourla.
Varianta Delta, extrem de contagioasă, continuă să se răspândească. Tulpina a dus la o creştere a spitalizărilor în SUA, inclusiv în rândul copiilor mici, care nu sunt eligibili în prezent să primească vaccinurile.
Până în prezent, vaccinul împotriva Covid-19 al companiilor Pfizer şi BioNTech a fost aprobat de FDA pentru persoanele de cel puţin 12 ani, în timp ce vaccinurile dezvoltate de Moderna şi Johnson & Johnson au fost autorizate pentru adulţi.
Vineri, oficialii FDA au spus că lucrează non-stop pentru a sprijini aprobarea vaccinurilor împotriva Covid-19 pentru copiii cu vârste de sub 12 ani.
Dr. Peter Marks, cel mai important expert al agenţiei, a declarat luna trecută că agenţia va acţiona cât mai rapid posibil în vederea aprobării vaccinurilor pentru copiii de sub 12 ani, odată ce companiile vor trimite date.