Cât de mari vor fi primele pentru „tricolori”, dacă se califică la Euro 2024
Dacă România se va califica la EURO 2024, Federația Română de Fotbal (FRF) va primi o sumă consistentă de bani, din care o parte va ajunge la jucători și celelalte federații, dar și în buzunarele lui Răzvan Burleanu.
Tricolorii lui Edi Iordănescu sunt la un pas să obțină calificarea la Campionatul European de anul viitor din Germania. Practic, nu le mai trebuie decât un singur punct în meciul de sâmbătă de la Budapesta cu Israel pentru a atinge această performanță.
UEFA răsplătește cu 10 milioane de euro echipele naționale care obțin calificarea la turneul final din 2024, o sumă mai mare cu aproximativ două milioane de euro, față de 2016. Patru milioane de euro din această sumă ar urma să ajungă la jucători și membrii staff-ului tehnic, potrivit Prosport.ro.
Banii vor fi alocați în funcție de numărul minutelor jucate în campania de calificare, însă vor fi luați în calcul și jucătorii care doar au fost selecționați, fără să fi evoluat în partidele respective.
În același timp, în jur de 8% din sumă (circa 800.000 euro) va fi direcționată către angajații FRF, după cum a declarat Andrei Vochin, consilier FRF.
Cele mai multe minute jucate le au fundașii centrali Andrei Burcă (693 de minute) și Radu Drăgușin (675 de minute), precum și mijlocașul Nicolae Stanciu. În cazul lor, prima de calificare ar urma să depășească 150.000 de euro pentru fiecare dintre ei.