Cât de periculoase sunt chipsurile?
Chipsurile se numără printre gustările preferate ale multor oameni, copii sau adulți deopotrivă. Sunt plăcute la gust, pot fi consumate oricând și oriunde și reprezintă o variantă de gustare mereu la îndemână. Totuși, chipsurile din comerț sunt, în marea majoritate, bombe calorice, abundă în sare și grăsimi nesănătoase care ne afectează nu doar silueta, ci și sănătatea.
Chipsurile din comerț sunt nesănătoase, susțin nutriționiștii. Doar 15 chips-uri de mărime medie, pe care le consumăm dintr-o suflare, conțin 150 de calorii, 9 grame de grăsimi și 16 grame de carbohidrați. Dar cine se oprește la a mânca doar 15 chipsuri? Însă problema nu ține neapărat de numărul de calorii, ci de aditivii ce pot pune în pericol sănătatea.
În multe astfel de alimente există o substanță chimică cunoscută sub numele de acrilamidă, despre care s-a dovedit că ar crește riscul de apariție a cancerului.
De ce ne îngrașă chipsurile?
Dacă ne facem un obicei din a mânca chipsuri zilnic, probabilitatea de a observa modificări neplăcute pe cântar este foarte mare. Cercetătorii au descoperit că oamenii care consumă sare în exces ajung să poftească și să consume mai multe alimente grase.
Așadar, cu cât mănânci mai multe chipsuri sărate, cu atât îți vei dori să mănânci și mai multe alimente nesănătoase. Asta duce fără doar și poate la creșterea în greutate.
Câtă sare conțin chipsurile?
Chipsurile din supermarket pot fi simple, doar sărate, fie cu diferite arome. Indiferent de situație, au conținut foarte ridicat de sodiu. Consumul de sodiu în exces poate cauza diferite probleme de sănătate, printre care creșterea tensiunii arteriale și diferite boli cardiovasculare. Studiile arată că circa 9 din 10 oameni consumă prea multă sare.
Chipsurile sunt bogate în grăsimi nesănătoase
Chipsurile sunt, de obicei, prăjite în ulei de palmier, ceea ce le face să fie extrem de bogate în grăsimi nesănătoase. O porție conține cam 12% din cantitatea zilnică recomandată de grăsimi, iar 5% sunt saturate. Anumite grăsimi, precum cele găsite în peștele gras, sunt sănătoase, dar grăsimile din chipsurile de cartofi nu sunt.
Felul în care sunt gătite face ca toți nutrienții să dispară
Multe dintre efectele nocive ale consumului de chipsuri provin din modul de pregătire: prin prăjire în ulei. Știm despre prăjirea alimentelor la temperaturi foarte mari că duce la dispariția nutrienților pe care acestea i-ar conține în mod normal. Așadar, toți nutrienții din cartofi dispar atunci când aceștia sunt prăjiți pentru a deveni chipsuri.
Chipsurile provoacă dependență
Conform studiilor de specialitate, sunetul scos de chipsurile crocante atunci când sunt mușcate contribuie este extrem de atractiv pentru oameni. Pe lângă gust, acest sunet apetisant contribuie la dependența pe care aceste gustări nesănătoase ne-o dau.
Chipsurile conțin calorii goale
Chipsurile sunt bogate în calorii, grăsimi nesănătoase și sodiu, dar extrem de sărace în orice altceva. Consumul de chipsuri nu ne oferă nimic benefic din punct de vedere nutrițional. Atunci când mâncăm astfel de alimente care nu au o valoare nutritivă reală, vom ajunge să mâncăm mai mult, în general, deoarece ne va fi foame mai repede. Este precum un cerc vicios în care cu siguranță nu ne dorim să intrăm.
Alternative sănătoase la chipsuri
Dacă dorim neapărat să măncâm cartofi, îi putem felia și usca la cuptor, acasă. Însă, și așa, cantitatea trebuie să fie limitată, să nu facem excese. Totuși, ca și gustări sunt mult mai indicate bețigașele de legume proaspete (morcov, castravete, țelină, ardei) pe care le putem pregăti de acasă și să le luăm cu noi la birou.