Cât de repede ar urma să intre în vigoare măsurile de austeritate
„Ordonanța austerității” ar trebui să fie adoptată cât mai repede, dat fiind riscul pierderii fondurilor europene din PNRR, și abia după aceea va urma rectificarea bugetară. În caz contrar, România se va afla în imposibilitatea de a ține deficitul bugetar asumat sub control, susțin oficialii români.
„Rectificarea bugetară nu poate avea loc decât după ce aceste măsuri se aprobă. În caz contrar, dacă măsurile nu se aprobă, spun cu toată răspunderea: deficitul bugetar ajunge în jur de 7% din PIB. Coaliţia trebuie să fie foarte pragmatică şi este, din acest punct de vedere, să rezolve această problemă pe care o avem acum….Repet, în caz contrar, spun cu toată răspunderea şi responsabilitatea, deficitul bugetar va ajunge în jur de 7%. Prin aceste măsuri pe care urmează să le adoptăm, va fi o temperare a deficitului bugetar şi, chiar dacă vom ieşi cam şifonaţi la sfârşitul acestui an, anul viitor va arăta cu mult, mult mai bine decât ceea ce avem în prezent”, a declarat Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, joi la Beclean, în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Concret, ar trebui ca ordonanța să fi aprobată undeva în luna septembrie, ceea ce înseamnă un termen destul de scurt.
În perioada următoare, mai mulți oficiali români vor merge la Bruxelles unde vor avea discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene pe marginea pachetului de măsuri fiscale.
„Fără țopăială și dezmăț”, a mai spus Boloș, care a adăugat că sunt prea mulți ordonatori de credite.
Pe lista măsurilor avute în vedere se află introducerea corporaţiilor multinaţionale în planul de măsuri fiscale, combaterea evaziunii fiscale prin amenzi de cel puţin 10 ori mai mari şi pedepse dublate pentru evaziunea fiscală. În același timp, se are în vedere descentralizarea şi regionalizarea serviciilor publice.