Cât e darul la nuntă în 2022 dacă ești naș, socru sau invitat
După aproape doi ani în care nu s-au mai făcut nunți, din cauza pandemiei, în 2022, sezonul nunților a explodat. Dacă ești invitat la o nuntă în 2022, iată câți bani trebuie să dai dar de nuntă.
Cheltuielile unei nunți sunt foarte mari. În primul rând, meniul de la restaurant s-a scumpit, anul acesta, cu minimum 30%, din cauza scumpirilor masive la alimente și la energie. În al doilea rând s-au scumpit și serviciile, hainele transportul și cazarea invitaților.
Câți bani se dau la nuntă în 2022
Ești invitat la o nuntă și nu știi câți bani se dau? Cel mai bine ar fi să te interesezi cât costă meniul la restaurantul unde se organizează nunta. Astfel, darul de nuntă pentru un simplu invitat ar fi de prețul meniului x 2. Dacă meniul costă 100 de euro de persoană, va trebui să oferiți 200 de euro. Asta dacă vreți să fiți drăguți cu mirii și să-i ajutați să-și acopere toate cheltuielile la nuntă, pentru că în costul unei nunți nu intră doar mâncarea și băutura. Pe lângă meniul de la restaurant, mirii mai cheltuie pe rochie, costum, muzică, efecte și surprize pentru invitați, fotograf, machiaj și multe alte cheltuieli inevitabile atunci când organizezi o nuntă.
Cât dai la nuntă dacă ești naș sau socru în 2022
Socrii, nașii și rudele apropiate oferă dar de nuntă mult mai mare. De regulă, familia nașilor oferă un dar de nuntă de minimum o mie de euro. La rândul lor, socrii oferă cât au, cât mai mult, în funcție de posibilități, pentru a-i ajuta pe copii. Frații și surorile mirilor oefră, de regulă, prețul meniului x 4. Dacă meniul costă 250 lei de persoană, fratele mirelui va oferi minimum 1.000 de lei de persoană.
Aceste sume nu sunt bătute în cuie. Până la urmă, fiecare oferă atât cât are și cât îi face plăcere.
Citeste si Darul de nuntă, de la cash la transfer bancar. Cât de generoși sunt românii