Cât mai „costă“ o cezariană la Craiova. Medic ginecolog, sub control judiciar pentru luare de mită
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus plasarea sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, a unui medic ginecolog de la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova. Potrivit anchetatorilor, este vorba de o doctoriță care ar fi primit mită pentru o operație de cezariană.
Cât mai „costă“ o cezariană la Craiova? Au aflat procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au dispus plasare sub control judiciar a unei doctorițe cu specializarea ginecologie, de la Maternitatea Spitalului „Filantropia“ din Bănie.
Este acuzată de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, medicul ar fi primit mită 800 de lei şi 100 de lire sterline pentru o operaţie de cezariană. Procurorii au mai precizat, într-un comunicat, că mita a fost primită de doctora în cauză pe data de 10 octombrie. Medicul nu mai are voie să profeseze la Spitalul Municipal „Filantropia“
Cât mai „costă“ o cezariană la Craiova. Ce spun procurorii în cazul ginecologului acuzat de luare de mită
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, prin purtătorul de cuvânt, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În data de 10.10.2024, inculpata D.D.M., în calitate de medic specialist cu specializarea obstetrică-ginecologie, ar fi primit cu titlu de mită suma de 800 de lei şi 100 de lire sterline de la o pacientă internată la Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru naşterea unui copil – cezariană.
În cauză, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva persoanei menţionate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus totodată luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar printre obligaţiile impuse inculpatei se numără şi cea de a nu exercita profesia de medic specialist obstretica-ginecologie în cadrul niciunei unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat“, se arată în comunicatul Parchetului.
Punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.