Cât și unde ar crește TVA-ul la 9%
Luni seară a fost făcut public un draft al OUG în care se arată potențialele scumpiri la care românii ar putea să se aștepte. Fiind un draft, acesta poate fi modificat în urma dezbaterilor publice.
Din draftul OUG reiese faptul că TVA-ul manualelor, clădirilor și la lemnele de foc va ajunge la 9%, comparativ cu 5% cât este la ora actuală. Este prevăzută și o creștere a cotei de piață pentru micro întreprinderi, conform stiripesurse.ro.
Prin aceste modificări, Guvernul anticipează un plus de 30 de miliarde de lei la bugetul de stat.
PRODUSE PENTRU CARE TVA CRESTE DE LA 5% LA 9%:
- livrea de manuale școlare, cărți, ziare, reviste, atât pentru versiuni fizice, cât și digitale
- servicii de acces în locuri destinate vizitelor
- locuințe „sociale”
Produse care rămân cu TVA 9%
Aici se încadrează:
- alimente
- băuturi
- animale și păsări vii
- semințe
- plante și produse vegetale
- înlocuitorii de alimente – ale căror coduri NC se stabilesc prin normele metodologice.
Excepție de la regulă fac:
- băuturile alcoolice
- bouturile nealcoolice cu codul NC 2202
- alimente ale căror conținut de zahăr adăugat este minimum 5g la 100g de produs
Impozit pe tranzacții imobiliare mai mare
Din draftul OUG reiese că „(1) Impozitul pe tranzacțiile imobiliare cu clădiri rezidențiale se calculează, la prima vânzare, prin aplicarea unei cote de 5% asupra prețului de vânzare al fiecărei clădiri rezidențiale vândute, din care se scade valoarea de 600.000 lei, fără a lua în considerare taxa pe valoarea adăugată aferentă. (2) În situația în care prețul de vânzare al fiecarei clădiri rezidențiale este inferior valorii minime stabilite prin studiul de piaţă realizat de către camerele notarilor publici cu experţi evaluatori autorizaţi în condiţiile legii, impozitul se calculează la nivelul valorii stabilite prin studiul de piaţă din care se scade valoarea de 600.000 lei”.
În cazul micro-întreprinderilor, apare o modificare în articolul 51, alineat (1), astfel cotele de impozitare pentru micro-întreprinderi sunt de 1% pentru cele ce nu depășesc venituri de 300.000 de lei.
Impozitul este de 3% pentru cele care depășesc suma menționată anterior sau defășoară activități corespunzătoare unor docuri CAEN:
5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator
5829 – Activități de editare a altor produse software
6201 – Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client)
6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației
5610 – Restaurante
5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente
5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a.
5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor
6910 -Activități juridice, pentru activități ale notarilor și avocaților
8621 – Activități de asistență medicală generală
8622 – Activități de asistență medicală specializată
8623 – Activități de asistență stomatologică
8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană