Cât te costă dacă împodobești mașina ca bradul de Crăciun

Publicat: 09 dec. 2024, 07:34, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în LIFESTYLE , ? cititori
Cât te costă dacă împodobești mașina ca bradul de Crăciun
Foto: dcnews.ro

În ultimii ani, spiritul Crăciunului pare să devină tot mai cuprinzător. Pe lângă bucuria de a decora bradul și casa, apare și nevoia de a împodobi tot ce avem la îndemână. Totuși, e bine să ne fixăm și unele limite! De exemplu, în ceea ce privește mașina…

Cuprins de magia Crăciunului, un tânăr din Argeș a dorit să își împodobească și mașina de sărbătoare. În acest scop, el a folosit mai multe seturi de luminițe de pom, cu care și-a înfășurat, literalmente, mașina.

Efectul a fost unul spectaculos! Atât de spectaculos, încât polițiștii de la Rutieră l-au oprit în trafic și i-au reținut certificatul de înmatriculare. Dar asta abia după ce i-au aplicat și o amendă de 1.300 de lei!

Conform Codului Rutier, un autoturism nu poate fi echipat decât cu lumini omologate de RAR sau o altă autoritate echivalentă. Utilizarea unor altfel de instalații ori surse de lumină se pedepsește cu o amendă cuprinsă între 290 și 1.160 de lei, în funcție de aprecierea agentului constatator. În plus, certificatul de înmatriculare al autovehiculului este reținut, până la înlăturarea surselor de lumină neomologate.

Este important să conștientizăm că astfel de sisteme de lumini pot să ne pună în pericol atât pe noi, cât și pe alți participanți la trafic. Noaptea, pe șosea, ele pot crea derută și o percepție greșită asupra modului de circulație. În plus, fie și doar distragerea atenției către ele face ca astfel de mașini să devină un element de risc în trafic!