Cât te poate costa să îți cumperi vechime în muncă? Tu ți-ai permite?
Numeroși români sunt interesați de această variantă de a-și asigura un trai decent la bătrânețe.Cu banii la purtător și cu câteva proceduri birocratice de urmat, doritorii au șansa să își achiziționeze ani pe cartea de muncă. Află cât te poate costa să îți cumperi vechime în muncă în România anului 2022.
Cât te poate costa să achiziționezi ani de muncă pentru pensie
Cine s-ar fi gândit în urmă cu trei decenii, la Revoluție, că acest lucru ar putea fi posibil în țara noastră? Ei bine, statul democratic aduce și astfel de „oportunități” pentru cetățenii lui. Acestea sunt privite de mulți cu ochi critici. De cealaltă parte, numeroși români fac tot posibilul pentru a obține aceste documente. Cu ajutorul lor își pot asigura pensia la bătrânețe fără ani de muncă.
Pentru a beneficia de această procedură orice angajat se poate adresa acestei instituții.
Legislație: Până la ce dată vă mai puteți cumpăra vechimea pentru pensie
În general însă, cei care și-au exprimat deja dorința de a-și cumpăra vechimea în muncă sunt românii care au lucrat în străinătate. Mai exact este vorba de cei care și-au desfășurat activitatea la negru. Astfel, pentru a se asigura că vor avea un trai decent la bătrânețe preferă să achite acum din buzunar plățile anilor respectivi către stat.
Persoanele care vor să beneficieze de vechimea în muncă plătită trebuie să știe că vor plăti contribuțiile la nivelul salariului minim impus. Acesta este de 2550 de lei. Cu un simplu calcul poți afla cât te poate costa să faci o astfel de achiziție. Conform legii fiecare cetățean angajat plătește lunar către stat 638 de lei. Așadar cei care își achiziționează vechimea în muncă au de achitat pentru cinci ani, 38.000 de lei.
CNPP: 700.000 de pensionari din agricultură au o pensie medie de 507 lei
Cei care vor să își plătească retroactiv vechimea în muncă au la dispoziție două variante în acest sens. Plățile se pot face fie integral, cu suma totală pentru perioada dorită, fie în anumite tranșe lunare. Aceste aspecte pot fi stabilite direct cu Casa de Pensii.
Perioada totală pentru care o persoană are voie să își plătească vechimea retroactiv nu trebuie să depășească 6 ani. De asemenea, perioada minimă în acest sens este de 6 luni.