Cât va costa vaccinul anti-Covid?
Uniunea Europeană a încheiat șase acorduri cu laboratoare pentru a rezerva sute de milioane de doze de vaccinuri. Un oficial al federației europene a industriei farmaceutice a estimat că o doză de vaccin va costa între cinci și cincisprezece euro.
„Există probleme de concurență, nu ar fi o idee bună publicarea acestor informații până când nu vor fi finalizate toate contractele(…)Înțeleg (…) că prețurile sunt cuprinse între cinci și cincisprezece euro pe doză. Cred că este un preț rezonabil pentru un vaccin”, a spus Sue Middleton, președintele secției de vaccinuri a Federației Europene a industriei farmaceutice, citat de HotNews.
Doar două dintre contractele de achiziție în avans au fost semnate până acum de Comisia Europeană cu AstraZeneca și cu firma franco-britanică Sanofi-GSK. Este vorba despre 300 de milioane de doze de vaccin în ambele cazuri.
Prețul pentru o doză de vaccin nu a fost fixat în mod definitiv.
„Suntem încă în prima sau a doua fază de dezvoltare, iar o estimare bună a costului de producție poate fi stabilită spre sfârșitul anului(…)Am asigurat că prețul va fi corect și accesibil, același preț moderat pentru țările cu venituri ridicate și chiar mai mic pentru economiile în curs de dezvoltare”, a explicat Thomas Triomphe, vicepreședinte executiv al Sanofi, audiat în sistem de videoconferință de către eurodeputați.