Cătălin Drulă a câștigat alegerile pentru președinția USR
Cătălin Drulă a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al USR cu 71,3% din cele 18.177 de voturi exprimate.
Din cei 23.544 de membri cu drept de vot, au votat 77,2 %. Drulă a obţinut 12.967 voturi.
Votul online pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România s-a desfăşurat în perioada 6 -10 iulie, încheindu-se duminică la ora 10,00. Drulă a avut 5 contracandidaţi. În primul tur al alegerilor, Cătălin Teniţă a obţinut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%), Miroslav Taşcu Stavre 138 de voturi (0,76%).
„Am cerut un mandat clar şi partidul mi l-a dat, pentru a face opoziţie pe bune actualei puteri falimentare, pentru organizare şi seriozitate, pentru a da premierul României în 2024. USR a trecut prin etape fireşti de dezvoltare. O mişcare civică, cetăţenească, intrarea în Parlament şi consilii locale. Lupta cu Dragnea, confirmarea în alegeri, guvernarea. Este timpul unei noi epoci în evoluţia acestui partid. Cea de maturitate şi stabilitate”, a spus Cătălin Drulă.
Rezultatul alegerilor interne va fi validat de Congresul USR pe 16 iulie, într-o şedinţă online. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani.