Cătălin Drulă: Vrem să eliminăm taxa de pod de la Giurgiu
Eliminarea taxei de pod de la Giurgiu este o prioritate şi am reuşit în negocierile cu celelalte partide ca ea să fie asumată de toată Coaliţia de guvernare, a declarat, miercuri, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Cătălin Drulă, în Parlament, după audierile din comisiile de specialitate reunite.
Întrebat dacă intenţionează să instituie taxă de autostradă, Drulă a răspuns negativ, adăugând că există chiar ideea de a se scoate taxe, cum este cea de la trecerea podului la Giurgiu.
„Nu (nu intenţionez să pun taxă pe autostradă – n. r.). În programul de guvernare avem ideea de a scoate o taxă, taxa de pod de la Giurgiu. Vreau să vorbim şi cu partea bulgară, n-aş vrea să luăm neapărat o decizie unilaterală, dar mi se pare că este o taxă anacronică. Acei bani de fapt sunt o formă de colectare pentru că am prins omul la înghesuială şi trebuie să treacă podul, nu are cum altcumva, dar ei nu se duc la întreţinere”, a susţinut Cătălin Drulă.
În opinia acestuia, taxa de pod de la Giurgiu descurajează cumva comerţul transfrontalier.
„Mi se pare cumva că taxa de la Giurgiu are şi efectul că descurajează un anumit tip de comerţ transfrontalier, de schimburi între ţări, de poli care ar putea să fie Giurgiu – Ruse. Deci, e o prioritate pe care am reuşit şi în negocierile cu celelalte partide să fie asumată de toată coaliţia: eliminarea acestei taxe, cu efectele benefice, în afară de faptul că nu se mai scot bani din buzunarele oamenilor, a transportatorilor şi că nu se mai stă la coadă pentru plătit taxa pe o parte. Sper că şi pe partea cealaltă. Vreau să vorbesc şi cu colegii din partea bulgară, poate o facem împreună”, a adăugat el.
De asemenea, viitorul şef de la Transporturi a admis că această discuţie se poate purta şi în privinţa celorlalte taxe de pod, cum ar fi cea de la Feteşti.