Cătălin Moroșanu a devenit tată pentru a doua oară. Soția luptătorului a născut, prematur, un băiețel
Celebrul luptător de kick boxing, Cătălin Moroșanu, a devenit tată pentru a doua oară. Soția sa a născut, în urmă cu două luni, un băiețel, dar pentru că nașterea a fot prematură, soții Moroșanu au preferat să țină secret evenimentul.
Au trecut două luni de la nașterea lui Moroșanu Junior, a trecut orice pericol, iar luptătorul și soția au putut da vestea cu bucurie. Chiar de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, soția lui Moroșanu a născut un băiețel.
„Sunt foarte fericit. A fost născut pe 1 Decembrie. O să fie un patriot, ca și tac-su. Nu mă așteptam să am băiat. Mi-am dorit al doilea copil. S-a întâmplat după ce m-am întors de la Survivor. Georgiana a rămas însărcinată. Am fost mai liniștiți. Am mai încercat până acum. Așa a vrut Dumnezeu. S-a născut mai devreme.Ea a mers la control și a aflat că trebuie să nască. S-a născut prematur, cu două luni mai devreme. Îl cheamă Nicolas Patrick. Era așa micuț”, a povestit Cătălin Moroșanu, în emisiunea La Măruță.
Cătălin Moroșanu mai are o fetiță, Natalis, în vârstă de 12 ani.