Cătălin Predoiu a discutat cu omologul său bulgar despre fluidizarea traficului pe Podul Prieteniei

Publicat: 19 mart. 2025, 11:02, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Cătălin Predoiu a discutat cu omologul său bulgar despre fluidizarea traficului pe Podul Prieteniei
Foto: MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu omologul său bulgar, Daniel Mitov. Cei doi demnitari au discutat despre fluidizarea traficului pe Podul Prieteniei Ruse-Giurgiu pe durata lucrărilor din ţara vecină.

În data de 18 martie 2025, Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, a avut o întrevedere bilaterală cu Daniel Mitov, ministrul de Interne al Republicii Bulgaria. Întâlnirea se înscrie în calendarul dinamic de contacte la nivel ministerial şi reprezintă o continuare a discuţiilor avute, atât în format bilateral, în data de 3 februarie 2025, la Svilengrad (în contextul participării ministrului român, alături de omologul bulgar, ungar şi reprezentantul conducerii Ministerului Federal de Interne austriac, la Ceremonia oficială de lansare a patrulelor comune la frontiera bulgaro-turcă), cât şi a ultimelor discuţii ce au avut loc cu prilejul reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 5 martie 2025”, a transmis, astăzi, Ministerul de Interne.

Dialogul miniştrilor s-a axat pe priorităţile cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne din noua calitate de State Membre ce aplică integral acquis-ul Schengen, respectiv gestionarea migraţiei ilegale, securizarea zonei de frontieră comună româno-bulgară şi a frontierei externe a UE.

O altă temă de discuţie abordată a reprezentat-o şi convenirea unor măsuri comune pentru gestionarea traficului în zona de frontieră comună, în special în zona Giurgiu-Ruse, precum şi în staţiunile turistice din Republica Bulgaria, având în vedere apropierea sezonului estival şi continuarea lucrărilor de reparaţie ale Podului Prieteniei pe parcursul anului 2025”, a mai transmis Ministerul de Interne.