Cătălin Predoiu, mesaj tranșant de ziua Poliției Române: ”Nu există nedreptate mai mare care s-ar putea face aceste instituţii”
Ministrul Afecerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj tranșant cu privire la activitatea Poliției Române. El a precizat că ”nu există o nedreptate mai mare” care i s-ar putea face acestei instituții decât aceea de a fi judecată pentru exemple ”mai puțin fericite și operațiuni care nu reușesc”, dar care sunt izolate.
În fiecare an, pe data de 25 martie, este sărbătorită Ziua Poliției Române. Cu acest prilej, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a lăudat activitatea instituției și a ținut să o compare chiar cu ”o armată care e permanent în luptă”.
”Vorbim despre o instituţie care este permanent în acţiune. Dacă vreţi, în termeni militari, de o armată care e permanent în luptă. În fiecare zi, chiar şi acum când vorbim, avem mii de colegi la datorie, care protejează ordinea publică, apără cetăţenii, menţin ordinea de drept, apără democraţia până la urmă.”, a precizat Cătălin Predoiu.
Citește și: Cătălin Predoiu a vorbit despre progresele României în politica drogurilor la Comisia ONU pentru stupefiante
Cătălin Predoiu, mesaj tranșant de ziua Poliției Române
Ministrul de Interne consideră că instituției i se face o nedreptate atunci când este judecată pentru operațiunile nereușite, care reprezintă doar cazuri ”izolate”.
”Numai în acest an, am avut 400 de operaţiuni importante, dintre care aproximativ 200 pe combaterea drogurilor împreună cu procurorii de la DIICOT. De aceea, cred că nu există nedreptate mai mare care s-ar putea face aceste instituţii, decât să fie judecată pe exemple mai puţin fericite, pe operaţiuni care nu reuşesc aşa cum acum şi le-au propus poliţiştii. Este ca şi când ai reproşa într-un război unui soldat, aflat în tranşee, că nu atinge cu gloanţele sale toate ţintele inamicului. E la fel de absurd. Sigur, cantitatea este importantă. Sigur, e important dacă aceste momente operative mai puţin reuşite sunt frecvente sau izolate. Şi aici statistica ne ajută să răspundem corect. Cazurile la care s-a mai făcut referire sunt izolate, ele nu pot contrabalansa miile de acţiuni în care poliţiştii protejează valori fundamentale pentru viaţa cetăţenilor şi pentru democraţie.”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne.
El a mai precizat că Poliția Română rămâne ”una dintre instituţiile eficiente ale acestui stat”, o instituție pe care ”ne putem baza”.
Ziua Poliției Române, sărbătorită în fiecare an de Buna Vestire
Ziua de 25 martie a fost desemnată prin lege Ziua Poliției Române în 2002. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).