Cătălin Predoiu: „Nu trebuie să ne închipuim că de mâine procurorii vor descinde la toți operatorii din energie și vor lua la mână facturile”
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a explicat că adresa transmisă procurorului general Gabriela Scutea, prin care a îndrumat Ministerul Public să investigheze situația din energie, nu înseamnă automat că procurorii vor descinde la operatorii din sector și vor lua la mână toate facturile, ci că mai degrabă vor trebui să fie mai atenți la eventuale infracțiuni legate de majorarea facturilor.
„Ministrul Justiției are dreptul constituțional și legal să trimită astfel de îndrumări. Nu trebuie să ne închipuim că de mâine procurorii vor descinde la toți operatorii din sistemul energetic și vor lua la mână facturile. Nici vorbă așa ceva. Dar ce înseamnă o astfel de îndrumare? Când procurorii sunt sesizați sau au date certe să acorde prioritate acestor cauze. Procurorii lucrează într-un sistem în care nu au totul la dispoziție, condițiile logistice nu sunt cele mai strălucite și atunci e nevoie de o prioritizare a cauzelor. Când observi ca ministru al justiției, poți trimite un mesaj cu privire la această prioritizare. Deci nu e hărțuială sau abuz și așa mai departe. Aceste tipuri de anchete să fie prioritizate, acesta este mesajul”, a explicat liberalul, joi seară, la Antena 3.
E nevoie de o sesizare
Ministrul a atras atenția că există situații în care diverse școli „primesc facturi la prețuri astronomice, deși există o dispoziție legală care plafonează acest cost”.
„Am dat cel mai ușor exemplu. Ministrul energiei, ministrul educației discută toate aceste chestiuni. E nevoie de o sesizare sau de o sesizare din oficiu. Instrumentul pe care îl folosește Ministerul Justiției nu este de tip procesual și că procurorii trebuie să deschidă un dosar cuiva, ci că trebuie să fie atenți la acest fenomen. Ministerul Public are ca obligație constituțională la respectarea legalității, dar și a drepturilor și libertăților cetățenești”, a mai spus Cătălin Predoiu.