Cătălin Tolontan, audiat la DIICOT, după acuzațiile primarului Daniel Băluță
Directorul editorial al grupului Ringier, Cătălin Tolontan, este audiat în aceste momente de procurorii DIICOT, după ce primarul Sectorul 4 al Bucureștiului, Daniel Băluță, a formulat o plângere penală în care îl acuză pe Tolontan de șantaj și de constituirea unui grup infracțional organizat.
Edilul sectorului 4 s-a considerat lezat de articolele publicate pe Libertatea.ro și a solicitat Judecătorilor din Sectorul 2 ștergerea acelor materiale. De asemenea, Băluță a cerut pedepsirea ziariștilor la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și condamnarea lor penală, către DIICOT.
Conform unor surse din Primărie, la DIICOT, primarul Daniel Băluță a făcut plângere penală la adresa mai multor jurnaliști, de la mai multe publicații, pe ideea că aceștia s-au organizat împotriva lui și că se simte presat și șantajat.
Cătălin Tolontan a scris un mesaj pe pagina sa personală de Facebook în care susține că Băluță vrea să transforme totul într-un meci virtual de box.
„De fapt, treaba presei este ”El ne dă un pumn, OK, noi revenim cu fapte”. Ca și în alte zeci de situații din ultimele decenii de jurnalism investigativ, în care au existat acțiuni la tribunal sau plângeri penale, avem încredere în justiție”, a scris Tolontan.