Câte școli nu au internet în România. Topul județelor cu cele mai multe unități de învățământ fără conexiune
Dintre cele aproape 23.000 de clădiri din învățământul preuniversitar care au săli de curs sau laboratoare școlare, 1401 nu au încă o conexiune la internet, arată ministerul Educației, într-un răspuns transmis la începutul lunii august unui deputat PNL.
„Pandemia de COVID-19 ne-a arătat că avem nevoie de soluții imediate pentru a nu afecta Educația și viitorul copiilor. Și majoritatea soluțiilor concrete, care au fost aplicate în cele mai multe cazuri au avut ca sursă internetul. Datorită internetului, preponderent majoritar, majoritatea elevilor au reușit să își continue activitatea.
Dată fiind importanța acestui canal de comunicare, vă rog să răspundeți la o serie de întrebări:
1. Care este numărul clădirilor unităților de învățământ conectate la rețeaua de internet, din numărul total, pe fiecare județ în parte?
2. Există un plan la nivelul ministerului Educației pentru conectarea tuturor unităților de învățământ la rețeaua de internet?”
Ministrul Educației a răspus la începutul lunii august, precizând că 1401 de clădiri din unități de învățământ, dintr-un total de 22844 – adică 6%, nu au internet.
Topul județelor cu cele mai multe școli fără conexiune la internet
1. Vaslui – 138 din 653
2. Teleorman – 130 din 431
3. Vrancea – 95 din 527
Județele care au zero clădiri din școli fără internet:
Bistrița Năsăud, Brăila, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Neamț, Prahova.
În București, 12 clădiri din 690 nu sunt conectate la internet.