Deputații au decis: Câte zile vor avea la dispoziție românii din diaspora la alegerile parlamentare
Deputații au adoptat, luni, un amendament la proiectul de lege privind modificarea și completarea unor legi în materie electorală, conform căruia votanții din diaspora vor avea la dispoziție două zile-sâmbătă și duminică-, pentru a vota la alegerile parlamentare din acest an.
Au votat „pentru” 160 de deputaţi, 10 au fost „împotrivă”, iar 5 s-au abţinut.
Amendamentul a fost respins în Comisia juridică a Camerei. El a fost propus de USR şi a fost susținut de PNL.
Liderul grupului parlamentar USR, Cătălin Drulă, a susţinut la dezbaterile din plen că acest amendament are scopul de a extinde perioada de vot în diaspora la două zile, sâmbătă şi duminică.
„Aceasta s-a aplicat şi la alegerile prezidenţiale, la alegerile europarlamentare, iar, mai ales în context de pandemie, pentru a nu se forma cozi, pentru a creşte şansele ca autorităţile acestor state să dea aceste aprobări, credem că este necesar să avem această perioadă de două zile, nu chiar trei ca la prezidenţiale. Am mers pe două zile, sperăm că veţi fi de acord măcar cu două zile”, a spus Drulă, citat de Agepres.