Câteva explicații pentru fanii fotbalului care se vor uita la meciul de rugby România-Africa de Sud
Azi e zi de meci! Stejarii vor întâlni Africa de Sud la Cupa Mondială de rugby, un meci gală pentru selecționata noastră.
Probabil că mulți se vor aștepta la o diferență mare de scor! În cazul în care se va întâmpla așa, nu va fi vorba de vreo umilință, cum probabil o să scrie presa atotștiutoare de orice, mai puțin de rugby, ci de respect. În 2001, când Anglia ne-a învins cu 134-0 pe ”Twickenham”, britanicii au spus că nu puteau pune piciorul pe frână atunci când diferenţa se tot mărea. „Ar fi fost o lipsă de respect faţă de români”, au declarat ei. Iar aceasta este atitudinea marilor națiuni ale rugby-ului. Îți bați joc de sport, de adversar, de suporteri, dacă o lași mai moale.
Nu va fi un dezastru! Suntem la sport, nu la cutremure, incendii sau alte grozăvii. Ferească sfântul de vreo accidentare mai urâtă…
Va fi o sărbătoare a sportului românesc. Da, da! Nu sunt cuvinte mari. De câte ori ai ocazia, tu, sportiv român, să stai față în față cu campionii lumii, cu nume care stau pe zidul construcției istoriei rugby-ului mondial? Vom juca contra carismaticului taloneur Mbonambi, a bătăiosului Vermeulen, a noii perle Moodie, a extremelor Mapimpi ș Williams, a micului, dar marelui Faf de Klerk, dar mai ales împotriva imensului Le Roux. Unul și unul. Pe blazonul Stejarilor se va așeza o nestemată ce va rămâne acolo definitiv. Când mai ocazia să dai nas în nas în nas cu astfel de legende, dacă nu la Cupa Mondială?
Să privim meciul România-Africa de Sud cu înțelegere și să nu cădem în extreme verbale atunci când nu va fi cum sperăm, cât de cât…
Partida va avea loc de la ora 16.00, la Bordeaux şi va fi transmisă de Digisport 2 şi Orange Sport 3. Meciul va fi arbitrat de Mathieu Raynal, din Franţa, ajutat de Angus Gardner (Australia) şi Pierre Brousset (Franţa). TMO a fost desemnar Brett Cronan (Australia). În primele meciuri din grupa B, România a pierdut cu Irlanda, scor 8-82, iar Africa de Sud a trecut de Scoţia, scor 18-3.