Câteva gânduri despre Vinerea Mare

Aș începe prin a spune că nu sunt un credincios devotat și nu merg la biserică. Aceasta nu este nici o laudă, nici o învinuire. Pur și simplu este o realitate a vieții mele. Din respect pentru cea care m-a adus pe lume, am citit, am întrebat și am discutat despre lucrurile considerate sfinte pentru a înțelege de unde vine atracția oamenilor pentru divin. Și încă mai am mult de învățat. Inclusiv despre semnificația zilei de azi – Vinerea Mare.

Pentru mulți dintre noi, Vinerea Mare se asociază  instinctiv cu iertarea păcatelor, iar acest instinct este corect. Ceva s-a întâmplat în Vinerea Mare care face posibilă iertarea oricărui păcat. „Hristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor”, spune Sfântul Pavel. Dar ce înseamnă asta? Este oare crucificarea o înfricoșătoare liniștire a unei divinități jignite, prin tortura și execuția unei victime nevinovate? Și-a revărsat Dumnezeu furia ucigându-și brutal Fiul pentru a putea găsi în sfârșit mijloacele de a ierta?

Nu, impunerea noțiunii primitive a unei liniștiri prin sacrificiu asupra crucii este ceea ce N.T. Wright descrie drept „păgânizarea teologiei ispășirii”. Evenimentele din Vinerea Mare nu sunt o pedeapsă pe care Dumnezeu o aplică Fiului Său. În legătură cu această înțelegere greșită a crucii, Wright spune:

06:15, 01.12.2024 • OPINII

1 Decembrie 1918: Unirea care ar fi putut schimba totul, dar nu am știut să o folosim

08:00, 29.11.2024 • OPINII

Suveranismul: între retorică și faliment economic

„Dacă ajungem la această concluzie, știm că nu am făcut doar o greșeală trivială care ar putea fi ușor corectată, ci o greșeală majoră. L-am prezentat pe Dumnezeu nu ca pe un Creator generos, un Tată iubitor, ci ca pe un despot furios. Această idee nu aparține imaginii biblice a lui Dumnezeu, ci credințelor păgâne.” (Ziua în care a început Revoluția).

Crucea nu este acel lemn în formă de T așa cum arăta ea pe Golgota. Crucea nu este ceea ce Dumnezeu aplică pentru a ierta. Crucea este ceea ce Dumnezeu în Hristos îndură în timp ce iartă. Aceasta este o clarificare esențială și enormă! Pe cruce, Fiul nu acționează ca un agent al schimbării asupra Tatălui, căci, într-adevăr, Dumnezeu este neschimbător. Teologia ortodoxă a insistat întotdeauna că Dumnezeu nu este supus schimbării sau mutației. Astfel, crucea nu este locul unde Isus îl schimbă pe Dumnezeu, ci locul unde Isus îl revelează pe Dumnezeu. În Vinerea Mare, Isus nu ne mântuiește de Dumnezeu ci Isus îl revelează pe Dumnezeu ca Mântuitor!

Nu trebuie să ne imaginăm pe Fiu liniștindu-L pe un Tată furios pentru a înțelege Vinerea Mare ca epicentrul iertării.

Dacă vreți, crucea este lemnul dintre lumi – este adevăratul centru al istoriei. Crucea este punctul culminant al istoriei și din ea decurge mântuirea lumii. Moartea lui Dumnezeu pe o cruce nu este doar un eveniment din istorie, este evenimentul care definește și explică, revelează și răscumpără toată istoria.

Indiferent cum înțelegem originea păcatului în povestea umană, traiectoria sa se îndreaptă inevitabil spre Vinerea Mare. Iar indiferent cum înțelegem mântuirea lumii (sarcina dată de Tată Fiului), totul curge din momentul etern din timp când Isus, pironit pe lemnul dintre lumi, s-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac.” Din acel moment, atât trecutul nostru primordial, cât și viitorul nostru cel mai îndepărtat cad sub lucrarea răscumpărătoare a harului.

Momentul „Tată, iartă-i” de pe cruce nu este momentul în care Dumnezeu a fost influențat să ierte păcatele omenirii. Nu! Acesta este momentul în care iubirea eternă a Dumnezeului Treimic a intervenit decisiv în istoria umană pentru a ierta odată pentru totdeauna păcatul uman. Acesta este momentul în care Duhul Iubirii care curge între Tatăl și Fiul a izbucnit să cuprindă și să ierte păcatul lumii. Zaharia și-l imagina cu această profeție: „În ziua aceea se va deschide o fântână pentru a-i curăți de păcat.” Ioan Botezătorul a prefigurat-o când a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!” Pavel a rezumat așa: „Căci Dumnezeu era în Hristos, reconciliind lumea cu Sine, nemailuând în seamă păcatele oamenilor.”

Mulți oameni se întreabă de ce creștinii numesc aceasta „Vinerea Mare”. La urma urmei, răstignirea este oribilă. Potrivit unui articol educațional de la BBC, termenul „Vinerea Mare” datează din cel puțin 1290. Justin Holcomb a scris că este potențial o corupție a „Vinerea lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, „Vinerea Mare” persistă pentru că această zi este bună.

Păcătoșii pot veni la Isus ca Mântuitor pentru că sângele Lui i-a acoperit. Aceasta este prima parte din Vestea Bună a Evangheliei. Și făcea mereu aluzie la a doua parte. Luați în considerare declarația profetică a lui Isus că el va învia din „inima pământului” după trei zile, așa cum Iona a scuipat peștele cel mare după trei zile. Cu excepția „ceva mai mare decât Iona este aici”. (Matei 12: 40,41)

Moartea lui Hristos a fost necesară pentru că credincioșii îl urmează în toate privințele. Murim pentru noi înșine, dar și înviem. Suferim, dar avem și biruință asupra dușmanilor noștri. Nu putem avea un Mântuitor înviat fără un Mântuitor care a murit, și așa vineri este Bună. Vinerea ne arată că Isus a împlinit tot ceea ce a dorit Tatăl și nu mai este nimic de plătit.

În Vinerea Mare, toate multele păcate ale lumii s-au amalgamat într-un singur păcat – „păcatul lumii”, așa cum l-a numit Ioan Botezătorul. În Vinerea Mare, misterul nelegiuirii – manifestat diabolic în mândrie, lăcomie, blamare, înșelăciune, nedreptate, opresiune și tot ceea ce este urât, vulgar și blasfemiator – a fost prezent în batjocuri și ironii, în biciuire și răstignirea Fiului lui Dumnezeu.

Când soarele a dispărut de pe cerul Golgotei, singurul păcat care a mai rămas a fost uciderea lui Dumnezeu, deicidul. Fiecare păcat, de la greșeala adamică inițială până la nelegiuirea finală a unei epoci decăzute, a devenit singurul păcat de a-l ucide pe Isus. Și ce s-a întâmplat? Au fost dezlănțuite legiunile de îngeri răzbunători pentru a provoca răzbunarea divină? A căzut un trăsnet de judecată damnată asupra vinovaților? A apărut oare îngerul morții să-i ucidă pe călăii lui Hristos?

Nu, Isus a absorbit pur și simplu totul și a iertat totul. Isus a fost ucis, nu de Dumnezeu, ci de mâinile oamenilor. Cu cruzime extremă, domniile și puterile lumii au concentrat păcatul întregii lumi în trupul fără de păcat al lui Isus. Atunci când păcatele lumii au devenit singularitatea păcătoasă a Vinerii Mari, cel care nu a cunoscut păcatul a fost făcut păcat. Trupul lui Isus atârnat pe cruce a fost făcut să fie depozitarul păcatului lumii.

Cum arată păcatul? Păcatul se manifestă prin imaginea grotescă și chinuită a lui Hristos, descrisă de Matthias Grünewald în Altarul din Isenheim. Arată ca Inocentul pironit pe o cruce, purtând în trupul său urmele păcatului.

Dar odată ce păcatul a intrat în trupul Dumnezeului crucificat, nu a mai putut exista scăpare. În Vinerea Mare, păcatul lumii a fost atras în gravitatea infinită a harului lui Dumnezeu. Pe Golgota, păcatul lumii, ca o entitate monstruoasă, a fost atras irezistibil de iubirea infinită a lui Dumnezeu, unde a fost anihilat complet. Moartea sacrificială a lui Hristos pe cruce a devenit o supernovă cosmică care iradiază timpul și spațiul cu iertare divină, spune Brian Zahnd.

Atunci a fost luat păcatul lumii, așa cum a prezis precursorul. Când Isus s-a rugat: „Tată, iartă-i”, ce a fost iertat? Totul. Nu numai trădarea comisă de Iuda; nu numai crima comisă de Barabas; nu numai acuzațiile false aduse de Caiafa; nu numai sentința nedreaptă pronunțată de Ponțiu Pilat; nu numai soldații romani care l-au crucificat pe Isus; nu numai mulțimea batjocoritoare care L-a batjocorit pe Isus, ci totul!

Păcatul trebuie plătit. Cu toții ne dorim ca oamenii răi să fie pedepsiți pentru că i-au rănit pe cei dragi sau ne-au rănit. Dar toți suntem păcătoși și Dumnezeu nu poate suporta păcatul. Vrem ca răul să fie pedepsit, dar suntem și răi. Cum ne putem aștepta ca Dumnezeu să pedepsească păcatele altora și totuși să închidă ochii la ale noastre? Cum putem liniști un Dumnezeu drept? Jertfele lui Israel nu au fost niciodată suficient de bune; au indicat doar sacrificiul suprem și etern al lui Isus. De aceea spune: „Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este uşoară”. (Matei 11:30). El a luat asupra sa povara sacrificiului odată pentru totdeauna.

Este Vinerea Mare mai importantă decât Duminica Paștelui? Billy Graham a scris: „Fără moartea lui Isus, nu avem nicio speranță în iertarea lui Dumnezeu; și fără învierea lui Isus, nu avem speranță de viață veșnică. Ca cele două aripi ale unui avion, ambele sunt esențiale!” Nicio zi nu este mai importantă. Fără moartea Lui foarte publică și chinuitoare, am putea dezbate pentru totdeauna dacă Isus a murit sau nu și nu a leșinat doar, așa cum sugerează unii. Fără învierea Lui, nu am avea speranța că păcatele noastre au fost înfrânte la cruce.

Mai mult, Scriptura are prea puțin sens fără învierea lui Isus. Psalmul 16:10 spune: „Nu-mi vei lăsa sufletul în mormânt”. Aceste cuvinte au ecou în Psalmul 49:15 , Psalmul 86:13 și Iona 2:6 . Oasele uscate ale viziunii lui Ezechiel sunt doar iluzii (Ezechiel 37).  Și vaste părți ale Noului Testament devin elocvente. „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi.” (Ioan 11:25). Isus a mai spus: „Dacă voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți oamenii la Mine”. (Ioan 12:32 ).

Vinerea Mare, cunoscută la noi sub diverse nume precum Vinerea Seacă, Scumpă, Frumoasă sau Șchioapă, ilustrează prin multitudinea de denumiri ambivalența sacrului, care se manifestă atât prin austeritate și smerenie, cât și prin frumusețe și transcendență.

Vinerea Mare, Seacă, Scumpă, Frumoasă sau Șchioapă, zi de post negru și tăcere adâncă, aduce cu sine o serie de datini și obiceiuri străvechi, menite a cinsti jertfa Fiului lui Dumnezeu. Gospodinele se apucă de curățenie, zugrăvesc, spală covoarele și geamurile, în timp ce bărbații văruiesc trunchiurile copacilor. Femeile nu coc pâine, ca să nu-i ardă mâinile Maicii Domnului, iar ouăle se vopsesc doar în roșu, culoarea sângelui lui Hristos. Seara, după slujba Prohodului, se înconjoară casa cu lumânarea sfințită, pentru a o feri de rele. Tradiția spune că urzicile nu se mănâncă în această zi, ca simbol al durerii Mântuitorului, iar fetele care sună clopotul vor avea cânepă bogată. Iar dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi unul plin de belșug, binecuvântat de ceruri.

Să aveți un Paște tihnit!