Câți elevi au revenit la ore? Pentru aproape 1.800 de unităţi de învăţământ vor continua cursurile în sistem online
Peste 2.600.000 de elevi din peste 16.000 de unităţi de învăţământ au fost aşteptaţi de luni în sălile de curs. Ministerul Educaţiei a decis că în localităţile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 este sub 3 la mie, este posibilă desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică, chiar dacă procentul personalului vaccinat din şcoală este sub 60%.
În aproape 1.800 de unităţi de învăţământ vor continua cursurile în sistem online.
”Începând cu data de luni, 22 noiembrie 2021, 16.120 de unităţi de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate) din totalul celor 17.912 existente la nivel naţional, inclusiv unităţile conexe, vor funcţiona cu prezenţă fizică. Numărul total de elevi/preşcolari din aceste unităţi este de peste 2.600.000”, anunţă Ministerul Educaţiei, conform news.ro.
Alte 1.792 de unităţi de învăţământ vor continua cursurile în sistem online.
Lista unităţilor de învăţământ (cu personalitate juridică şi structuri arondate), incluzând ratele aferente de vaccinare ale personalului şi modul de funcţionare, poate fi consultată aici.
Ordinul care reglementează utilizarea testelor de salivă pentru elevi şi instrucţiunile privind administrarea lor au fost publicate vineri seară, în Monitorul Oficial.
Documentul prevede şi reluarea cursurilor în format fizic în toate unităţile de învăţământ din localităţi unde rata de infectare cu noul coronavirus este mai mică de 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare în rândul personalului.