Câți moldoveni sunt în așteptarea cetățeniei române
Peste 60.000 de moldoveni sunt în așteptarea cetățeniei române. Cele mai multe cereri au fost depuse la consulatele României de la Chişinău – 34.882, apoi la Bălţi – 22.022 şi apoi la Cahul – 3.843.
Potrivit Consulatului General al României la Bălți, din numărul total de 60.747 de cereri, 2.102 persoane au solicitat să depună jurământul de credinţă faţă de România la Bucureşti, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC), după cum informează Tv8.md.
Din cauza pandemiei a fost sistată activitatea anumitor misiuni diplomatice sau oficii consulat, nu mai puţin de 109 astfel de instituții fiind afectate de restrângerea activității.
Numărul a crescut semnificativ
Potrivit autorităților de peste Prut, numărul cetățenilor Republicii Moldova care au redobândit cetățenia română a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani şi a ajuns astăzi la 642.149 de persoane dintr-o populaţie de facto de circa 2,7 milioane de locuitori conform ultimelor date ale Biroului Naţional de Statistică din România, ceea ce înseamnă că unul din patru basarabeni are şi cetățenia română.