Cătușe tăiate cu flexul în secția de poliție a orașului Nehoiu
Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns, dar iată că s-a întâmplat în România, la Nehoiu, ca un cetățean adus la secția de poliție să fie accidentat de către un ofițer.
La Nehoiu nu e chiar ca la Vaslui, dar se mai întâmplă uneori ca în familiile muntenilor din zona Siriu Nehoiu să mai iasă și scântei, poate și mai mult.
În dimineața zilei de duminică, 15.10.2023, între Ursaru Alin Cosmin și concubină s-a iscat o ceartă care s-a încheiat cu izbirea de pereți a unor diverse obiecte, un fragment al unui bibelou spart ajungând în capul concubinei, care a sunat la 112, numărul unic pentru apeluri de urgență.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul secției de Poliție Oraș Nehoiu, condus de inspectorul șef Cristian Marin. L-au încătușat pe Ursaru și l-au dus la secție.
Victima polițistului din orașului Nehoiu: „M-au legat de scaun și mi-au tăiat cătușele cu flexul, că cică nu mai mergea cheia”
Ursaru a povestit că odată ajunși la secția de poliție Nehoiu, inspectorul-șef Marin l-a legat de un scaun și a încercat să-i scoată cătușele, doar că nu a reușit altfel decât prin tăierea cu un flex (polizor unghiular)!
„Nu mai pot să-i desfac cătușele, adu-mi un flex!”, ar fi comandat ofițerul de poliție.
Victima lui Marin povestește că pentru a nu-l tăia, polițistul i-a lipit de pulsul mâinii o bucată de tablă și s-a apucat de treabă. Doar că tabla s-a încins, iar Ursaru s-a ales cu o arsură ce urmează a fi evaluată de chirurgii plasticieni.
Polițistul s-a apărat, spunându-i lui Ursaru că tăierea cătușelor cu flexul face parte din procedurile polițienești în caz de… cătușe blocate pe mâinile persoanei reținute.
Mai multe echipaje de poliție din Nehoiu s-au perindat la domiciliul lui Ursaru
Duminică seară, la domiciliul lui Ursaru au ajuns mai multe echipaje de poliție și jandarmi, la un moment dat prezentându-se chiar șeful secției de poliție a orașului Nehoiu. Polițiștii au pozat mâna vătămată a lui Ursaru, dar nu i-au spus și motivul.
„Măi, Aline, te rog, hai să facem să fie bine, că aia a fost procedura, doar nu voiai să te lase cu cătușa pe mână.” – șeful Poliției Nehoiu, comisar-șef Daniel Gavriloiu.
Ulterior, Ursaru s-a prezentat la serviciul de medicină-legală din Buzău pentru a solicita un certificat ce îi va fi necesar la depunerea plângerii penale pe care dorește să o facă împotriva inspectorului-șef de poliție Cristian Marin.
După ce s-a aflat că victima a mers la medicină-legală, mai mulți polițiști din orașul Nehoiu l-au contactat pe Ursaru cu rugămintea să-l sune pe Cristian Marin pentru a găsi o soluție de împăcare, să nu se ajungă la un dosar penal.
Ursaru l-a sunat, dar ofițerul de poliție l-a provocat, acesta întrebându-l dacă vrea bani de la el, însă victima a negat, pentru că el vrea doar dreptate, nu bani.
IPJ Buzău a confirmat accidentul din secția de poliție a orașului Nehoiu
„Într-adevăr, a fost imobilizat un cetățean pentru a fi condus la sediu în vederea continuării cercetărilor, pentru că s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de violență în familie. La finalizarea activităților procedurale în acest dosar, întrucât cătușele utilizate în scopul imobilizării nu s-au deschis cu cheile aferente, a fost necesară îndepărtarea lor prin forțare.
Vom face demersurile necesare pentru identificarea cauzei care a dus la problema de ordin tehnic, să aflăm care a fost cauza pentru a preîntâmpina repetarea unei astfel de situații pe viitor”– purtător de cuvânt IPJ Buzău, subcomisar de poliție Ane-Mari Vrapciu.