12:20, 21.11.2024 • POLITICĂ
Caz incredibil: Doi piloți s-au bătut în avion
Doi piloți Air France au fost suspendați după ce s-au bătut în cabina unui avion care se deplasa pe ruta Geneva-Paris, în iunie, a anunțat duminică un oficial al companiei, potrivit The Guardian.
Zborul a continuat și aeronava a aterizat în siguranță, iar disputa nu a afectat restul călătoriei, susține același oficial.
Pilotul și copilotul său au avut o dispută la scurt timp după decolare, iar unul dintre ei l-ar fi lovit pe celălalt, moment în care s-au apucat reciproc de gulere, a relatat publicația elvețiană la Tribune. A fost nevoie de intervenția echipajului, iar un membru a petrecut restul zborului în cabină cu piloții.
Informațiile despre bătaie au apărut odată cu ancheta agenției franceze de resort (BEA), care miercuri a emis un raport în care a spus că unii dintre piloții Air France duc lipsă de rigoare în respectarea procedurilor referitoare la incidentele de siguranță.