CCR a respins sesizarea USR privind revocarea din funcţie a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului
Curtea Constituţională a avut, miercuri, pe ordinea de zi, sesizarea făcută de Anca Dragu, de la USR, cu privire la schimbarea sa din funcţia de preşedinte al Senatului, în urma ruperii coaliţiei de guvernare PNL-USR.
Potrivit unor surse din CCR citate de news.ro, sesizarea a fost respinsă, astfel că revocarea Ancăi Dragu de la şefia Senatului este constituţională.
Anca Dragu a fost schimbată din funcţie, prin votul plenul Senatului, pe 23 noiembrie. Noua majoritate PNL-PSD-UDMR a votat revocarea acesteia din funcţie şi numirea luli Florin Cîţu în fruntea Senatului.
Anca Dragu afirma, după vot, că decizia revocării sale din funcţie este una nemotivată, deoarece de-a lungul mandatului de 11 luni nu a existat vreo abatere gravă sau încălcare a Constituţiei.
Ea mai spunea că în Regulamentul de funcţionare al Senatului există un vid legislativ, necorectat de 16 ani, după ce CCR a declarat neconstituţionale două prevederi care făceau posibilă suspendarea sau demiterea preşedintelui Senatului, ca o sancţiune juridică sau politică.