CCR amână să se pronunțe pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat iar discuțiile pe tema conflictului juridic dintre Parlament și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).
„Cu privire la cauzele înscrise în lista de ședință de astăzi, 16 septembrie 2020, Curtea Constituțională a dispus amânarea acestora la o dată care urmează a fi comunicată ulterior”, este anunțul făcut de CCR.
CCR a fost sesizată cu privire la un conflict juridic între Parlament şi PÎCCJ de către preşedintele interimar al Senatului Robert Cazanciuc, din cauza “ingerinţei directe a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Legislativului, în contextul urmăririi penale declanşate împotriva fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu”
Călin Popescu Tăriceanu, și el fost președinte al Senatului, este acuzat de abuz în serviciu pentru că nu a supus aprobării plenului Camerei pe care o conducea vacantarea mandatului lui Cristian Marciu, fost senator PSD, declarat incompatibil de Înalta Curte pentru că în 2010 a ocupat simultan funcțiile de consilier judeţean şi acţionar al unei firme de construcţii.
Reprezentantul Senatului susține că există un conflict juridic deoarece s-a produs o confuzie între rolul preşedintelui Senatului şi al Biroului permanent, explicând că nu șeful Senatului are rolul de a pune în aplicare această procedură. De cealaltă parte, reprezentantul Parchetului General spune că Parlamentul şi-a exercitat abuziv şi discreţionar rolul în raport cu alte instituţii ale statului.
Contextul conflictului
Procurorii de la Parchetul General verifică situația senatorului Cristian Marciu, declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a instanței. Anchetatorii trebuie să stabilească de ce acesta și-a păstrat funcția din Parlament, în ciuda verdictului Înaltei Curți. În dosar ar fi vizat și Călin Popescu Tăriceanu, cel care a condus Senatul până în luna septembrie 2019. Până acum, nimeni nu a fost pus sub acuzare în dosar.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a declarat, printr-o decizie definitivă dată în martie 2015, incompatibil pe senatorul Cristian Mariciu.
Decizia ÎCCJ vine ca urmare a faptului că senatorul, în calitate de consilier județean Giurgiu, a făcut afaceri cu Consiliul Județean în perioada 2008-2012.
Potrivit legii, Marciu trebuia să-și piardă funcția de senator și oricare altă funcție publică pe care o deținea, pierzându-și și dreptul să mai ocupe un astfel de post vreme de 3 ani.
La doi ani după decizia Înaltei Curți, în martie 2017, Agenția Națională de Integritate (ANI) a cerut Senatului, la vremea aceea condus de Călin Popescu-Tăriceanu, să constate încetarea calității de senator a lui Cristian Marciu. Nimic nu s-a întâmplat însă.
Senatorul Cristian Marciu a rămas neclintit din funcție. Chiar și acum, la 5 ani de la decizia definitivă a ÎCCJ, Marciu încă este senator PSD în Parlamentul României.
Călin Popescu Tăriceanu nu a pus în aplicare sesizarea ANI, motiv pentru care fostul președinte al Senatului ar putea fi vizat în dosarul deschis la Parchetul General de acuzația de abuz în serviciu.
Tăriceanu a demisionat din fruntea Senatului pe data de 2 septembrie 2019. Liderul ALDE are calitatea de suspect într-un dosar penal pentru abuz în funcție.