CCR analizează marți contestațiile privind candidaturile la prezidențiale
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/georgescu-ccr-colaj.jpg)
Curtea Constituțională a României (CCR) va analiza marți contestațiile privind candidaturile la alegerile prezidențiale, inclusiv pe cea formulată de Călin Georgescu împotriva invalidării candidaturii sale de către Biroul Electoral Central (BEC).
Curtea Constituțională a României va analiza marți, în ședință, de la ora 17:00, contestațiile privind candidaturile la alegerile prezidențiale, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că independentul Călin Georgescu va contesta la Curtea Constituțională respingerea candidaturii sale de către Biroul Electoral Central.
„La Curtea Constituțională ajunge contestația formulată de candidatul independent Călin Georgescu. Dumnealui are acest drept, BEC-ul nu are dreptul atunci când sunt îndeplinite toate chestiunile legate de acte, de semnături, legate de formă. BEC-ul nu are dreptul să respingă un candidat. Și toate chestiunile legate de un dosar de candidatură au fost îndeplinite. Nu era atribuția BEC, e un organ, dacă vreți, constatator, nu putea să intre pe fond să facă o analiză de caracter dacă domnul Călin Georgescu este democrat sau nu. (…) Nu avem mari speranțe că va face dreptate Curtea Constituțională. Cunoaștem cu toții din cine e formată Curtea Constituțională și ce verdicte, respectiv eliminarea doamnei Șoșoacă și anularea alegerilor prezidențiale, a dat această Curte Constituțională. Dar domnul Georgescu va epuiza toate căile legale”, a explicat Simion, la Parlament.
Biroul Electoral Central (BEC) a respins, duminică seară, candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, invocând aspecte legale și constituționale care nu au fost îndeplinite. Potrivit deciziei BEC, analiza unei candidaturi nu se poate limita doar la aspectele formale, ci trebuie să ia în considerare și cerințele fundamentale stabilite anterior de Curtea Constituțională. Instituția a subliniat că, dacă nu ar verifica întregul context al unei candidaturi, ar exista riscul ca un candidat care nu îndeplinește condițiile legale să fie admis, ceea ce ar putea duce ulterior la invalidarea alegerilor de către Curtea Constituțională.
În hotărârea sa, BEC a argumentat că Georgescu nu îndeplinește cerințele legale necesare pentru a participa la scrutin, întrucât ar fi încălcat regulile procedurii electorale și, implicit, obligația de a respecta și apăra democrația. Conform instituției, alegerile trebuie să fie desfășurate în mod corect, integru și imparțial, iar candidaturile trebuie să respecte normele stabilite pentru a garanta legitimitatea procesului electoral.
Tot marți, va fi luată în discuție și contestația împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, pentru alegerile prezidențiale din luna mai.