CDC: Vaccinarea femeilor însărcinate asigură o bună protecție a bebelușilor de Covid-19
Bebelușii aduși pe lume de mame vaccinate împotriva Covid-19 au un risc cu aproximativ 60% mai mic de a fi spitalizați pentru această infecție. Potrivit unui studiu al CDC (Centrul de prevenire și lupă contra bolilor) din SUA, cercetătorii consideră că această protecție provine din transferul de anticorpi contra virusului realizat între femeia însărcinată și bebelușul ei, prin placentă.
Studiul CDC a fost realizat în cazul unor bebeluși în primele șase luni de viață, în perioada iulie 2021 și ianuarie 2022, transmite AFP.
Eficacitatea vaccinării mamelor în timpul sarcinii pentru a împiedica spitalizarea bebelușilor după naștere s-a ridicat la peste 60%. Mama singurului bebeluș decedat în timpul studiului nu era vaccinată.
84% dintre bebelușii spitalizați cu Covid-19 erau aduși pe lume de mame nevaccinate.
Studiul nu a luat în calcul și femei vaccinate înainte de a fi însărcinate. În studiu au fost incluse numai femei care s-au vaccinat cu Pfizer sau Moderna în timpul sarcinii.
În concluzie, studiul CDC susține că vaccinarea maternală este un mijloc foarte important pentru protejarea bebelușilor, a declarat presei Dana Meaney-Delman, cercetătoare în cadrul CDC.
De asemenea, studiul a mai arătat că protecția bebelușilor este mai mare dacă mamele se vaccinează în stadii mai avansate ale sarcinii. Este un amănunt care este legat de faptul că nivelul anticorpilor scade treptat de la momentul vaccinării. Dar dr. Meaney-Delman a subliniat că nu este important stadiul sarcinii când se face vaccinarea, ci ca femeia să fie vaccinată pentru a a fi protejată de infecția Covid, periculoasă și pentru mamă, și pentru bebelușul ce urmează să-l aducă pe lume.