„Ce are Putin în minte?”. Jurnaliștii spanioli întreabă și tot ei răspund
Situația, în ceea ce privește conflictul de la granițele Ucrainei, e suficient de ambiguă pentru a determina ziarul turc Milliyet, de exemplu, să aprecieze sub titlul alarmist „Războiul bate la uşă în Ucraina” că „relațiile sunt pe cale să se rupă” după ce „maratonul diplomatic din ultimele luni a rămas fără rezultate până astăzi”. Pe de altă parte, în tot acest iureș al analizelor, cotidianul spaniol La Razon încearcă să deducă „Ce are Putin în minte?”…
„Vladimir Putin e ca o păpuşă rusească. Nu știi prea bine dacă ai ajuns la sfârșitul jocului sau mai este o figurină de descoperit. Este un politician indescifrabil și nimeni nu îndrăzneşte să ghicească ce se va întâmpla cu Ucraina”, notează jurnaliștii spanioli. Totuși, „obiectivele sale au fost mereu clare: restabilirea și extinderea autorității statului rus și readucerea Moscovei la rolul ei istoric de mare putere”. Dar „faptul că Putin a rămas ancorat în secolul 19 ori 20, cu lumea împărțită în blocuri și sfere de influență, nu înseamnă că a reușit să oprească timpul”, mai notează La Razon.
Vestul greșește?
Pe de altă parte, revista americană Foreign Policy avertizează că „Occidentul a căzutîn capcana lui Putin din Ucraina”. Dat fiind că realitatea socio-economică „este crudă cu regimul Putin”, el este nevoit să-și clădească legitimitatea doar pe imagine. Vestul greșește oferindu-i lui Putin ocazii diplomatice pe care le poate exploata propagandistic.
Practic, potrivit sursei citate, președintele Federației Ruse „răsplătește un comportament rău”. Putin ar trebui să primească un loc pe scena internațională doar ca răsplată pentru un comportament decent. „Un limbaj pe care el îl va înțelege, fiindcă așa funcționează diplomația rusă: nu da pe gratis niciodată ceva ce poți vinde”, conchide Foreign Policy.