Ce avere deține regele Charles al III-lea
Încoronarea pe 6 mai 2023 a prințului Charles ca rege al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cât și al altor 14 state suverane a scos în evidență opulența și fastul impresionat, dar nu prea s-a mediatizat care este adevărata avere a acestuia.
Regele Charles deține 2,5 miliarde de hectare și peste 300 de reședințe
O scurtă trecere în revistă a posesiunilor lui Charles al III-lea, sau mai degrabă al Imperiului Britanic, ne aduce în prim plan o averea impresionantă a acestuia:
1.Proprietatea funciară. Prin moartea mamei sale, Charles a devenit cel mai mare proprietar de terenuri de pe glob, deoarece Coroana britanică deține o suprafață înregistrată de peste 2,5 miliarde de hectare în Australia, Noua Zeelandă, Irlanda de Nord, Canada, Marea Britanie și Insulele Malvine. Aceasta reprezintă mai mult de 1/6 din întreaga suprafață a pământului sau de 75 de ori din suprafața Germaniei.
2. Ducatele și proprietățile de la țară: Charles deține ducatele din Lancester și din Cornwall, care includ proprietățile în cele mai scumpe zone ale Londrei. În plus, el are în prezent peste 300 de reședințe, inclusiv castele și palate precum și Palatul Buckingham, Castelul Windsor, Palatul Kensington, Palatul St. James, Castelul Balmoral din Scoția și Sandringham din Norfolk.
3. Subsolul marin britanic: Coroana controlează aproape tot subsolul marin și jumătate din coasta maritimă din jurul Regatului Unit. Valoarea este estimată la peste 100 de miliarde de dolari americani.
4. Moștenirea Coroanei „The Crown Estate” (Moștenirea Coroanei) ea este una dintre cele mai mari grupuri imobiliare din lume. Aceasta gestionează proprietățile imobiliare și funciare ale familiei regale și transferă în fiecare an 25% din profiturile sale direct în visteria monarhului. Numai în 2020, compania a obținut un profit de 420 de milioane de euro. Familia regală a primit aproximativ 100 de milioane de euro, din această sumă.
5. Pietre prețioase. Coroana britanică deține cea mai mare colecție de bijuterii din lume. Bijuteriile Coroanei sunt formate din peste 140 de piese. Întreaga colecție este formată din 23.578 de pietre prețioase, printre care Cullinan I, cel mai mare diamant șlefuit din lume, cu o valoare estimată la aproximativ 440 de milioane de euro, și diamantul Koh-i-Noor, a cărui valoare este estimată la minim un miliard de euro.
Regele Charles deține 10 proprietăți în România
Dar pe lângă această avere uriașă, regele Charles al III-lea mai deține și o serie de proprietăți în țara noastră încă de pe vremea când era prinț. Practic, din 1998, prințul Charles a făcut mai multe vizite în România, dar cu caracter privat, mai ales în Transilvania. La ora actuală, regele Charles deţine 10 proprietăţi în România, achiziţionate prin Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Între proprietăţile sale se află Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, o locuinţă în Viscri, judeţul Braşov, patru în Valea Zălanului, judeţul Covasna şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş.Cea mai cunoscută proprietate este casa din Viscri, pentru că Prinţul Charles a ajutat comunitatea din acestă localitate să se dezvolte în special pe zona agroturismului.