Ce boală avea Tina Turner. „Regina Rock’n Roll” a murit la 83 de ani
Tina Turner a murit astăzi, la 83 de ani, după o lungă suferință, după cum au declarat reprezentanții ei. „Regina Rock’n Roll” a fost întotdeauna foarte discretă cu viața ei privată, mai ales în privința stării de sănătate, însă de-a lungul anilor au mai apărut în spațiul public informații legate de bolile ei.
Tina Turner a murit în casa ei din Elveția. Reprezentantul ei a venit și cu primele declarații despre tragedie, precizând că ”Regina Rock`n Roll” s-a stins din viață, după o grea luptă cu problemele de sănătate:
„Tina Turner, „Regina Rock’n Roll” a murit în mod pașnic astăzi, la vârsta de 83 de ani, după o lungă boală în casa ei din Küsnacht, lângă Zurich, Elveția. Cu ea, lumea pierde o legendă a muzicii și un model de urmat”.
În 2016, a fost diagnosticată cu cancer intestinal. Din cauza efectelor secundare date de tratamentul tradiţional, Tina Turner a ales remediile homeopatice, motiv pentru care starea sa de sănătate s-a înrăutățit, fiind nevoită atunci să facă un transplant de rinichi, pe care i l-a oferit chiar soțul ei.
Artista a vorbit, într-un interviu publicat de ziarul britanic The Mirror, despre dificultățile prin care a trecut și despre cum privește viața la 80 de ani pentru că atunci se afla la această vârstă.
„Am 80 de ani. Ce crezi? Cum mă gândeam că o să fiu la 80 de ani? Nu aşa”, a spus ea. „Arăt bine. Mă simt bine. Am trecut prin boli grave, dar le-am depășit. E ca și cum aș avea o a doua şansă în viaţă”, a mai spus artista.
Ce boli avea Tina Turner
Vedeta a suferit un atac cerebral ușor după ce s-a căsătorit în 2013 cu producătorul muzical german Erwin Bach (63 de ani) și a trebuit să învețe din nou să meargă. Trei ani mai târziu, ea a fost diagnosticată cu insuficiență renală și cu cancer intestinal.
Tina s-a vindecat de cancer după ce medicii i-au extirpat o parte din intestine, dar problemele renale s-au agravat și ea a luat în calcul varianta sinuciderii asistate, scrie The Mirror. Erwin i-a donat un rinichi, iar operația de transplant s-a încheiat cu bine în aprlie 2017.
Viata Tinei Turner
Tatăl său lucra pe o plantaţie de bumbac, iar mama era de origine indiană.
După liceu, Tina Turner s-a mutat la Saint Louis, pe atunci capitala blues-ului, unde l-a întâlnit pe Ike Turner, un chitarist cu opt ani mai în vârstă decât ea. Primul lor single – „Fool in Love” – a urcat pe primul loc în topul Hit Parade.
Consacrarea sa a venit în 1966, odată cu lansarea piesei „River Deep Mountain High”, compusă special pentru ea de Phil Spector.
Căsnicia artistei americane a început să se degradeze după ce Ike Turner a devenit dependent de droguri şi abuziv, Tina Turner părăsindu-l pe Ike pe 2 iulie 1976 şi luând cu ea cei patru copii ai cuplului, dintre care doi provin dintr-o relaţie anterioară a soţului ei.
În timpul divorţului, cântăreaţa a renunţat la orice sprijin din partea lui Ike şi la drepturile asupra melodiilor comune.
Pe numele său real Anna Mae Bullock, Tina Turner s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în Brownsville, Tennessee, SUA.
Şi-a început cariera solo în 1984, la New York, pe când avea datorii de o jumătate de milion de dolari şi trăia doar din ajutorul social. În acelaşi an, la vârsta de 45 de ani, Tina Turner a câştigat patru premii Grammy pentru albumul care a marcat revenirea ei în industria muzicală, „Private Dancer”, şi a jucat alături de Mel Gibson în filmul „Mad Max – Beyond Thunderdome”.
Într-o carieră impresionantă de aproape o jumătate de secol, Tina Turner, considerată cântăreaţa cu cel mai mare succes din muzica rock și supranumită „regina rock and roll”, a lansat 10 albume de studio, a jucat în numeroase filme, iar discurile ei s-au vândut în peste 200 de milioane de exemplare în toată lumea.
Cântăreaţa americană, celebră pentru vocea ei puternică, îşi electriza publicul de fiecare dată cu energia ei debordantă din concerte, notează Mediafax.