Ce cărți citesc românii vara aceasta
Vara aceasta românii au adăugat pe lista de lectură în medie 4 cărți, iar pe primul loc în preferințele lor se află titlurile de dezvoltare personală, respectiv cele de beletristică, arată o analiză a librăriei Libris.ro.
Analiza primei jumătăți a verii (1 iunie -15 iulie) relevă de asemenea că peste 25% din vânzări provin din cărțile pentru copii, aproape o dublare față de anii precedenți. Comanda medie a ajuns la 112 lei, iar cele mai multe comenzi au plecat spre București, Cluj, Iași, Prahova și Timiș.
În timp ce Antoine de Saint-Exupery, Roald Dahl și Lise Bourbeau sunt autorii preferați ai românilor în această vară, topul celor mai bine vândute cărți este dominat de titluri recunoscute internațional, cum ar fi Cum să ne păstrăm copiii aproape- Gordon Neufeld, Gabor Mate, Matilda- Roald Dahl și Când corpul spune nu – Gabor Mate.
Ioana Pârvulescu, Ela E.H, Alex Moldovan, Ioana Chicet-Macoveiciuc și Dumitru Constantin Dulcan se numără printre cei mai vânduți autori români în perioada analizată, urmați de Alec Blenche, Gellu Naum, Tony Mott, Cornelia Funke și Ioana Nicolaie.
Un interes crescut a fost anul acesta pentru cartea în limba engleză, care a avut o creștere cu 150% față de anul trecut.
De la an la an, în această perioadă, observăm un interes tot mai mare din partea cititorilor care caută, pentru a pune în bagajul de vacanță, nu numai cărți de beletristică, dar și cărți de dezvoltare personală, psihologie, biografii ori cărți în engleză. Iar topurile noastre vorbesc de la sine – cărțile bune de citit în concediu sunt cele pe care nu poți să le lași din mână, care te prind, te captivează ori în care găsești răspunsuri, fie că vorbim de autocunoaștere, dezvoltare personală ori parenting, a declarat Laura Țeposu, CEO Libris.ro.
În ceea ce privește lectura copiilor, printre cele mai citite cărți sunt Recreația Mare și Singur pe lume, dar și Matilda semnată de Roald Dahl, alături de volumele bine cunoscute Dumbrava minunată, Micul prinț ori Amintiri din copilărie. Acestea arată o diversificare a listei de lecturi de vară, în completarea celei primite la școală venind titluri actuale, îndrăgite de copii la nivel global.
Pe segmentul de carte școlară, topurile de vânzări în perioada 1 iunie – 15 iulie sunt dominate de culegeri de exerciții de matematică, teste recapitulative, alături de titluri non-fiction care ajută copiii să descopere lumea. Printre cei mai vânduți autori de carte școlară se numără scriitori consacrați, precum Ion Creangă și Mihail Sadoveanu, urmați de Jules Verne, Liviu Rebreanu, Antoine de Saint-Exupery.
Cărțile pentru copii și-au crescut constant ponderea în vânzările noastre, ajungând în prezent la peste 25% față de 15%, cât reprezentau în urmă cu 3 ani. Noi încurajăm lectura în rândul celor mici, atât printr-o ofertă vastă și variată de carte, cât și prin proiecte speciale, cum ar fi CarteTeca, prin care am dotat deja aproape 150 de biblioteci școlare cu titluri actuale și iubite de copii. Ne bucurăm că din bagajul de vacanță al copiilor nu lipsesc cărțile – atât titluri consacrate, cât și apariții noi, cărți de aventură, dar și enciclopedii, a mai precizat Laura Țeposu.
Media comenzilor plasate pe Libris.ro în prima jumătate a verii a fost de 112 lei, iar cele mai multe comenzi s-au făcut din București, Cluj, Iași, Prahova, Timiș, urmate de județele Brașov, Constanța, Argeș, Sibiu și Suceava.
Mai jos, detaliat, topul celor mai bine vândute titluri, respectiv autori, analizate pe diferite segmente:
Top 10 cei mai căutați autori
- Antoine de Saint-Exupery
- Roald Dahl
- Lise Bourbeau
- Gabor Mate
- Colleen Hoover
- Eric-Emmanuel Schmitt
- Gordon Neufeld, Gabor Mate
- Agatha Christie
- Mary Pope Osborne
- Rui Zink
Top 10 cel mai bine vânduți autori români
- Ioana Pârvulescu
- Ela E.H.
- Alex Moldovan
- Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Dumitru Constantin Dulcan
- Alec Blenche
- Gellu Naum
- Tony Mott
- Cornelia Funke
- Ioana Nicolaie
Top 10 cele mai vândute cărți
- Cum să ne păstrăm copiii aproape – Gordon Neufeld, Gabor Mate
- Matilda – Roald Dahl
- Când corpul spune nu – Gabor Mate
- Micul prinț – Antoine de Saint-Exupery
- Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
- Cititorul din peșteră – Rui Zink
- Inocenții – Ioana Pârvulescu
- Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine – Lise Bourbeau
- Hoțul de cărți – Markus Zusak
- 500 de adevăruri incredibile și trăsnite
Top 10 cele mai vândute cărți de beletristică
- Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
- Cititorul din peșteră – Rui Zink
- Inocenții – Ioana Pârvulescu
- Hoțul de cărți – Markus Zusak
- Celălalt pe care-l adoram – Catherine Cusset
- Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian
- O vară italiană – Rebecca Serle
- Unde pădurea întâlnește stelele – Glendy Vanderah
- Oscar și Tanti Roz – Eric-Emmanuel Schmit
- Fata de pe peron – Samantha M. Bailey
Top 10 cele mai vândute cărți – dezvoltare personală
- Când corpul spune nu – Gabor Mate
- Arta manipulării – Kevin Dutton
- 600 de teste rapide care vă stimulează neuronii – Loic Audrain, Sandra Lebrun
- În interior. Momente de întâlnire cu tine însuți – Cătălina Dumitrescu
- Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
- Într-o voce nerostită – Peter A. Levine
- Gândește și vei fi bogat – Napoleon Hill
- Sănătatea mentală a marilor conducători ai lumii – Patrick Lemoine
- Cele cinci limbaje ale iubirii. Ed. 6 – Gary Chapman
- Când părinții se enervează – Carl Semmelroth
Top 10 cele mai vândute cărți pentru copii
- Recreația mare – Mircea Santimbreanu
- Singur pe lume – Hector Malot
- Matilda – Roald Dahl
- Dumbrava minunată – Mihail Sadoveanu
- Micul prinț – Antoine de Saint-Exupery
- Amintiri din copilărie – Ion Creanga
- Aventurile lui Tom Sawyer – Mark Twain
- 500 de adevăruri incredibile și trăsnite
- Creionel 5-6 ani. Caiet de exerciții grafice
- Unde fugim de-acasă? – Marin Sorescu
Top 10 cele mai vândute titluri școlare
- Caiet de vacanță. Matematică – Clasa 5 – Maria Zaharia
- Recreația mare – Mircea Santimbreanu
- Matematică – Clasa 6 – Caiet pentru vacanța de vară – Marius Perianu, Ioan Balica, Paula Balica, Cătălin Stanică, Daniela Stanică
- Matematică – Clasa 7 – Caiet pentru vacanța de vară – Ioan Balica, Paula Balica, Marius, Perianu, Liviu Stroie.
- Caiet de vacanță. Matematică – Clasa 6 – Maria Zaharia
- Matematică – Clasele 5-7 – Teste recapitulative. 30 de teste pe modelul Evaluării Naționale – Anton Negrilă, Maria Negrilă.
- Supercaietul meu de vacanță – Clasa pregătitoare – Nicoleta Popescu, Cristina Martin
- Singur pe lume – Hector Malot
- Supercaietul meu de vacanță – Clasa 2 – Arina Damian, Cristina Martin
- Enigma Otiliei – George Călinescu
Despre Libris
Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria Șt. O. Iosif din Brașov. În 2009, apare Libris.ro care, în 13 ani de existență în online, a devenit nume de referință pe segmentul de librării, livrând comenzi către 1,6 milioane de clienți din întreaga lume.