„Ce conține vaccinul?”. Un tribunal din Italia a solicitat specialiștilor să analizeze conținutul
Un tribunal din Italia a solicitat specialiștilor să analizeze conținutul vaccinurilor împotriva coronavirusului produse de Moderna și de Pfizer-BioNTech. Cererea a venit după ce un bărbat care lucrează în sistemul de învățământ nu a fost de acord să se vaccineze.
Astfel că, tribunalul din Pesaro a fost sesizat de un bărbat de 50 de ani care nu a vrut să se imunizeze cu vaccinul împotriva coronavirus. În acest caz, analizele vor fi efectuate în luna septembrie, a transmis avocata bărbatului.
OMS, semnal de alarmă despre pandemia COVID-19
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) atrage atenția că este necesară dezvoltarea unor noi vaccinuri care să ducă numărul infectărilor de COVID-19.
Potrivit OMS, cu vaccinurile existente riscul dezvoltării unor variante de virus este foarte mare. Vaccinuri mai uşor de administrat ca până acum, sub formă de spray nazal spre exemplu, sunt de asemenea necesare, a mai spus OMS.
”Chiar şi acolo undeacoperirea vaccinală este de 70%, dacă un număr semnificativ de lucrători sanitari, vârstnici şi persoane aparţinând altor grupuri de risc rămân nevaccinate, vor exista în continuare decese, presiunea asupra sistemelor sanitare va continua, iar recuperarea globală va fi în pericol”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit dpa.