Ce drumuri de mare viteză vor fi gata în 2025. Lista e lungă
Anul 2024 a fost unul bun pentru infrastructura rutieră din România. Aproape 200 de kilometri de drumuri de mare viteză au fost dați în trafic în acest an, un record în materie. România a ajuns, astfel, la 1.280 km de autostradă și drum expres pe care se poate circula. Dintre aceștia, 286 km de drumuri au fost deschiși, cumulat, în 2023 și 2024. De anul acesta, se poate circula pe 102 km din totalul de 320 km cât are Autostrada Moldovei (A7), singura aflată integral în execuție. Aici, grosul lucrărilor este executat de Grupul UMB.
Ce drumuri de mare viteză vor fi gata în 2025? Lista este lungă. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat pentru anul viitor încă 250 km de drumuri de mare viteză. „1.280 km de drum de mare viteză pe care se circulă, în prezent, în România. Și este doar începutul! Avem mult de recuperat și vom continua într-un ritm accelerat până în 2028! Pentru 2025 estimăm că vor fi finalizați și dați în trafic, în medie, încă 250 de kilometri“, a fost anunțul lui Grindeanu.
Iată lista cu drumurile de mare viteză aflate în execuție și care ar urma să fie finalizate în 2025:
- Autostrada Bucureștiului – A0 Sud Lotul 3 Bragadiru – Joița (17,96 km)
- A0 Nord – Lotul 3 Afumați – Pantelimon (rest de executat 6,60 km)
- A0 Nord – Lotul 4 Pantelimon – Glina (4,47 km)
- Autostrada Sibiu – Pitești – Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești (rest de executat 14,64 km)
- A7 – Ploiești – Buzău – Lotul Mizil – Pietroasele (28,35 km)
- A7 – Ploiești – Buzău – Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km)
A7 – Autostrada Focșani – Bacău (95,9 km)
- Lotul 1 Focșani – Domnești Târg (35,6 km)
- Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km)
- Lotul 3 Răcăciuni – Bacău (21,52 km)
A7 – Autostrada Bacău – Pașcani (77,38 km)
- Lotul 1 Săucești – Trifești (30,3 km)
- Lotul 2 Trifești – Gherăeşti (18,99 km)
- Lotul 3 Mircești – Pașcani (28,09 km)
Drumuri expres
- DEx6 Brăila – Galați (10,76 km)
- DEx12 Craiova – Pitești – Tronsonul 4 Colonești – Oarja – Pitești (rest de executat 12 km)
- DEx4 A3 – DN1 (5 km)
Ce drumuri de mare viteză vor fi gata în 2025. Greul cade tot pe Umbrărescu
Dintre drumurile menționate mai sus, Grupul UMB controlat de Dorinel Umbrărescu se ocupă de:
- A0 Nord – Lotul 4 Pantelimon – Glina (4,47 km)
- A7 – Autostrada Focșani – Bacău (95,9 km)
- A7 – Autostrada Bacău – Pașcani (77,38 km)
- DEx6 Brăila – Galați (10,76 km)
- DEx12 Craiova – Pitești – Tronsonul 4 Colonești – Oarja – Pitești (rest de executat 12 km)
Practic, antreprenorul român va avea de predat în 2025, pentru efectuarea recepției, în jur de 200 de kilometri de drum de mare viteză.
Citește și: Avem încă o autostradă în România! Un lot important a fost dat astăzi în trafic (VIDEO)