Ce este boala legionarilor, care recent a ucis trei persoane în Italia
În zona Milano, trei persoane au murit recent, iar alte 12 sunt încă internate în spital după ce au fost diagnosticate cu boala legionarilor sau legioneloza. Potrivit autorităților sanitare, în luna aprilie, nu mai puțin de 49 de persoane au fost afectate de această boală de origine bacteriană.
Bacteria Legionella
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), legioneloza este o ”boală cu severitate variabilă, de la o boală febrilă ușoară până la forme uneori fatale de pneumonie”. De asemenea, OMS mai adaugă că boala legionarilor este provocată de expunerea la specii de bacterii din clasa Legionella, descoperite în apă și sol contaminate.
Există aproximativ 50 de tulpini diferite de Legionella, dar una dintre ele este cauza bolii. Bacteria Legionella pneumophila, prezentă în apa dulce, este cea mai frecventă cauză și să află în mediile acvatice naturale din întrega lume, precizează OMS. Peste 90% dintre cazurile de legioneloză sunt cauzate de Legionella pneumophila, un organism acvatic care trăiește la temperaturi de 25–45 °C, temperatură optimă fiind de circa 35 °C.
Boala legionarilor se contractează prin inhalarea de picături de apă (aerosoli) contaminate cu bacteria Legionella. Aceste bacterii trăiesc în apă și se multiplică în cazul în care condițiile le sunt propice: când apa stagnează la 20-50°C în sistemele de apă create de om. De exemplu, aerosolii contaminați cu Legionella pot fi emanați de jetul de apă de la robinet sau de la duș, de bulele din apa de la centrele spa sau de unele sisteme de aer condiționat.
Risc de infecție
Există risc de infecție oriunde se pot crea picături fine de apă (aerosoli):
- dușuri și robinete,
- unități spa/căzi cu bule de aer,
- turnuri de răcire și condensatoare prin evaporare utilizate pentru aerul condiționat,
- fântâni ornamentale, în special cele instalate în interior,
- vitrine frigorifice cu sistem de umidificare și alte dispozitive cu pulverizare fină,
- sistemele de irigare cu furtun, utilizate pentru udarea plantelor din grădini.
Bacteria Legionella poate supraviețui în: în apă la temperaturi cuprinse între 20°C și 50°C: • în rezervoare sau cisterne cu apă caldă și rece, • în conducte cu debit redus de apă sau prin care nu curge deloc apa (aici se încadrează și cele din camerele neocupate), • în sedimentele (biofilmele) și murdăria de pe suprafețele interioare ale conductelor și ale rezervoarelor, • pe cauciucul și fibrele naturale din mașinile de spălat și dispozitivele de etanșare, • în boilere și rezervoarele de stocare a apei calde, • în depunerile de piatră și în rugina din conducte, dușuri și robinete.
Simptomele apar, de regulă, la 2 până la 10 zile de la expunerea la bacteria Legionella. Boala debutează cu dureri de cap, dureri musculare generalizate, febră de 40°C. Începând cu ziua a doua, a treia, apar următoarele simptome:
– tuse care poate fi productivă, cu sputa și uneori cu sânge,
– dispnee (lipsă de aer, tulburări de respirație),
– durere toracică de intensitate,
– semne si simptome gastrointestinale, precum greață, vărsături, diaree,
– confuzie, anxietate și alte modificări de dispoziție,
Deși boala legionarilor afectează în mod primar plamânii, bacteria cauzatoare poate produce infecții și la nivelul unor plăgi și leziuni din organism, dar și la nivelul altor organe precum inima.
Numele acestei boli
Studiile succesive asupra bolii cauzate de bacteriile de tip Legionella au stabilit o distincție fundamentală între două forme de boală legionară: o formă benignă nepulmonară și o formă pulmonară mult mai gravă, care poate provoca moartea persoanelor infectate.
Diagnosticul și tratamentul afecțiunii făcute cât mai precoce sunt esențiale pentru un prognostic cât mai bun și pentru o perioadă scurtă de recuperare. În special pentru persoanele din categoriile de risc – vârstnicii, fumătorii etc. – tratamentul prompt și rapid este foarte important.
Legioneloza își datorează numele unei epidemii care a avut loc în 1976, la un congres al Legiunii Americane din Philadelphia: din 182 de pacienți, 29 au murit. Ulterior, s-a descoperit că o bacterie necunoscută anterior, Legionella pneumophila , s-a răspândit prin sistemul de aer condiționat al hotelului care găzduia acest eveniment.