Ce este vara indiană
Toată lumea s-a obișnuit în ultima vreme, ca atunci când toamna sunt temperaturi peste normal , sau chiar iarna, să spună că e vară indiană! Dar ce este vara indiană nu știe cu exactitate nimeni, dacă facem acum un vox pop pe stradă, de exemplu.
Există numeroase explicații pentru denumirea verii indiene însă nu există nicio atestare în acest sens!. Una dintre variante provine din mitologia indiana. Potrivit culturii indiene, sângele urșilor uciși toamna pătrunde în sol și…călătorește în frunzele copacilor, făcându-le roșii!
Vara indiană simbolizează și începutul perioadei de vânătoare, tot potrivit motologiei indiene. Temperaturile calde din această perioadă scoțând animalele din ascunzători. O altă variantă face referire la marinari și la momentul începerii călătoriilor spre Oceanul Indian. Potrivit acesteia, navele trebuie să fie gata de plecare înainte de începerea toamnei.
Ce înseamnă vara indiană
Din punctul de vedere al specialiștilor în meteorologie, vara indiană reprezintă un fenomen meteorologic care se produce în emisfera nordică și nu are o frecvență regulată. Deci poate să apară de mai multe ori pe an sau deloc!
În perioada de vară indiană, noaptea se înregistrează temperaturi atât de scăzute, încât pot ajunge la îngheț, iar pe perioada zilei, cerul este senin, iar umiditatea aerului este relativ scăzută.
Mai precis, vara indiană este o perioadă cu o vreme neobișnuit de caldă care are loc la sfârșitul lunii octombrie și la începutul lunii noiembrie.
Ce se întâmplă când e vară indiană
Perioada de vară indiană mai este numită și Vara Sfântului Martin, care face referire la Ziua Sfântului Martin – 11 noiembrie. Un alt termen folosit este cea de „a doua vară”.
De ce se numește vară indiană
Nu se știe sigur de unde provine denumirea de vară indiană. Se estimează că, prima dată, termenul a fost folosit de către un fermier american în 1778. Fermierul coresponda cu Michel-Guillaume-Jean de Crèvecoeur, un soldat care a renunțat la arme pentru a deveni agricultor și voia să știe cum va fi vremea.
Temperaturi crescute în România
La început de noiembrie, în România se înregistrează temperaturi foarte ridicate ziua și scăzute noaptea. Meteorologii au declarat că acest lucru se datorează fenomenului de vară indiană.
În intervalul 31 octombrie – 13 noiembrie, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au anunțat temperaturi mult mai ridicate decât normalul perioadei.
Prin urmare, România are vară indiană în toată regula!