Ce face Florin Piersic de fiecare dată înainte de a urca pe scenă
Chiar și la vârsta de 87 de ani, Florin Piersic își surprinde colegii mai tineri prin spiritul său energic. Potrivit Medeei Marinescu, actorului îi place să vină cu câteva ore înainte de spectacol și să bată gongul pentru a intra pe scenă.
„Florin Piersic este același, chiar și acum. În sensul că are o dorință de a juca pe care nu o pot califica. Nu m-ar surprinde dacă va continua să facă asta mulți ani de acum înainte, fiindcă în ciuda vârstei, emană o putere teribilă, dar și o bucurie, fără egal aproape, de a se revedea cu publicul”, a spus Medeea Marinescu, într-un interviu pentru CanCan.
Întâlnirea lui Florin Piersic cu publicul
„Florin Piersic își menține momentul special al întâlnirii personale cu cei din sală înainte de a bate primul gong. Cei care-l iubesc știu că un asemenea moment e de neratat. Fiindcă îl descoperă pe un Florin Piersic așa cum mulți dintre noi nu ni l-am fi putut imagina vreodată, în ciuda faptului că credem că-l știm și că nu mai are cu ce să ne surprindă. Dar din această întâlnire, pe care nu o cronometrează nimeni, niciodată și care poate dura zeci de minute, mai ales că publicul intră în acest joc special, iese energia unui actor fără egal pentru noi, ceilalți”, a informat Medeea.
„Florin Piersic face parte din categoria acelor actori care au făcut din meserie o credință. Vine cu câteva ore bune înainte de spectacol la teatru, iar în cabină își adună gândurile și-și caută cea mai bună stare de spirit. Apoi, cu vreo două ore înainte începem să repetăm. Replici, joc de scenă, să adăugăm improvizații noi, orice considerăm că poate aduce un plus spectacolului nostru. Cât privește apariția plictiselii, la care ați făcut într-un fel referire, vă asigur că nu există așa ceva! Fiindcă fiecare spectacol e și pentru Florin Piersic și pentru mine ceva nou și unic. Ceva de care ai grijă așa cum numai părinții știu s-o facă față de cei dragi ai lor!”, a mai adăugat actrița.