Ce fel de carte joacă China în problema invaziei ruse
Premierul chinez, Li Keqiang, a îndemnat la reţinere în problema invadării Ucrainei de către Federația Rusă, oficialul motivându-și punctul de vedere prind necesitatea de a evita un dezastru umanitar, potrivit DPA. .
Deşi a numit situaţia „într-adevăr tulburătoare„, Li a evitat vineri să critice invazia rusă într-o conferinţă de presă la Beijing, la încheierea sesiunii anuale a Congresului Popular Chinez (CPPC). „Sperăm sincer că situaţia se va linişti şi pacea va reveni cât mai curând. Este important acum să sprijinim Rusia şi Ucraina în negocierile lor „, a spus Li.
„Susţinem şi încurajăm toate eforturile care conduc la soluţionarea paşnică a crizei„, a adăugat oficialul de la Beijing.
Este important să se evite o spirală a tensiunilor
Li a cerut reţinere, declarând că este important să se evite o spirală a tensiunilor sau chiar ca ele să scape acum de sub control. Premierul chinez s-a pronunțat însă deschis împotriva sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei, spuncând că acestea “vor dăuna recuperării economiei mondiale. Nu este în interesul nimănui”, a comentat oficialul chinez.
Diplomaţi şi experţi au subliniat că China nu este cu adevărat dispusă să medieze între Rusia şi Ucraina. „Nu, nici pentru o secundă„, a declarat expertul în China Jude Blanchette de la Centrul de Studii Strategice (CSIS). „China nu este o parte neutră. Sprijinul ei pentru Moscova este implicit pe punctul de a deveni explicit”, a adăugat ea.